Fiecare din conflictele adolescenţei presupune o atitudine responsabilă faţă de aceasta; presupune, în prealabil, să o înţelegem, să pricepem cauza din care ia naştere conflictul. Cu siguranţă, adolescenţa nu constituie o abatere de la firesc sau de la planul lui Dumnezeu. Deseori, părinţii caută sfaturi de la specialişti despre cum să abordeze o temă sau alta împreună cu copiii lor adolescenţi.

Aici, întotdeauna ne pândeşte pericolul de a cere reţete exacte. De foarte multe ori, vrem să rezolvăm problemele, fără să le înţelegem. Trebuie de la început să ne clarificăm foarte bine că acest fel de abordare ne va da dureri de cap şi nu vom avea rezultatele pe care le dorim. Abordarea problemelor adolescenţilor nu poate fi realizată mecanic, automat.

Atunci, ce este? Este o problemă de înţelegere. Înţelegere este un cuvânt care-i poate descuraja pe părinţii şi pedagogii care, fiind expuşi la multitudinea comportamentelor adolescenţilor, sunt convinşi că nu le-ar ajunge o viaţă întreagă ca să înţeleagă această fază particulară de dezechilibru din viaţa omului. Mi-i şi închipui acum, gândindu-se: „Este cu neputinţă să-i înţeleagă cineva vreodată pe aceşti copii nestatornici!”.

Este bine totuşi să nu ne subestimăm capacităţile, precum spune şi zicala: Nu de putere avem nevoie, ci de pricepere. Într-un studiu vast, 10.467 de părinţi din Statele Unite au fost solicitaţi să ierarhizeze ca importanţă 16 valori. Primele două alegeri au fost invariabil: „să fiu părinte bun” şi „să am înţelepciune (maturitate, înţelegere, introspecţie)”.

(Pr. Vasilios Thermos, Primăvară înnegurată: pentru o înţelegere a adolescenţei, traducere din limba greacă de preot Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, pp. 17-18)