Se întâmplă adesea ca bărbaţii, chiar și atunci când privesc cu mare seriozitate actul naşterii, să aibă un șoc când au de-a face cu copilul, pe care le e frică să-l ia şi în braţe. Cum poate fi ajutat un tânăr să-şi învingă o astfel de frică?

Da, este greu să-l iei în braţe, căci te temi să nu-l scapi sau să nu-i striveşti capul ori organele interne. Dacă tatăl copilului merge, astfel, la o distanţă oarecare de copil, cu gândul că nu se poate atinge de el, atunci starea în care intră va fi una de impas şi foarte periculoasă. Cel mai important în acest caz este să te străduieşti un pic şi să înveţi încetul cu încetul: să schimbi scutecele, să-i faci baie, să-l culci... Aceasta îţi va da sentimentul de rudenie, iar pentru copil aceste atingeri ale mâinilor tatălui înseamnă mult în ce priveşte relaţiile lui ulterioare cu ambii părinţi.

Dar se mai poate întâmpla ceva. Femeia iubeşte copilul imediat cum acesta s-a născut. Ea a răbdat deja toate durerile şi greutăţile legate de naştere şi sarcină, şi de aceea nu are decât să se bucure! Tatăl începe să iubească pruncul în timp ce are grijă de el şi, de obicei, pentru un boţ ieşit din maternitate nu simte mari emoţii imediat (doar dacă acest prunc a fost foarte mult aşteptat, după o perioadă îndelungată fără copii în familie). Atunci tatăl începe să iubească pruncul pe măsură ce îi acordă dragoste şi grijă. Dar aceasta îl va ajuta după aceea întreaga viaţă.

(Preotul Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 179)