PF Daniel: Patriarhul Neofit al Bulgariei – un păstor blând și înțelept
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis sâmbătă un mesaj la înmormântarea Preafericitului Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, care a fost citit de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei la recepția ulterioară.
Text integral:
Patriarhul Neofit al Bulgariei – un păstor blând și înțelept
Înaltpreasfințite Părinte Ioan,
Mitropolit de Varna și Veliki Preslav, locțiitor de Patriarh,
Preaiubiți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare,
Stimate autorități de Stat ale Republicii Bulgare
Biserica Ortodoxă Română a primit, cu adâncă tristețe, vestea plecării din această lume a preaiubitului nostru frate în Hristos, vrednicul de pomenire Neofit, Mitropolitul Sofiei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare.
Dăruit de Dumnezeu cu harisme deosebite pentru îndeplinirea sfintei misiuni de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Preafericirea Sa a fost un urmaș vrednic al venerabililor patriarhi ai Bulgariei, a căror moștenire spirituală a continuat-o și a reînnoit-o permanent. Personalitate bine-cunoscută a lumii ortodoxe, Patriarhul Neofit a lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei recente a Bisericii Ortodoxe din Bulgaria, pe care a păstorit-o spiritual timp de 11 ani.
Păstor blând și înțelept, Preafericirea Sa s-a remarcat de-a lungul întregii activități pastorale și misionare ca un fervent susținător al învățământului teologic, în calitate de rector al Academiei Teologice „Sf. Clement al Ohridei” din Sofia și apoi de decan al Facultăţii de Teologie din capitala bulgară. Astfel, vrednicul de pomenire Neofit a acordat o atenţie deosebită tinerilor, pe care i-a pregătit spiritual pentru a putea răspunde provocărilor lumii de azi, marcată de multiple crize morale, economice, sociale și chiar de conflicte militare. Susţinerea nemijlocită a Facultăţii de Teologie de către Patriarhul Neofit a contribuit în mod deosebit la formarea viitorilor clerici şi teologi, chemaţi să apere şi să promoveze, pe mai departe, valorile Ortodoxiei în societatea bulgară.
Credincios următor poruncii Mântuitorului Iisus Hristos, „să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (Ioan 15, 12), Patriarhul Neofit a manifestat o dragoste frățească față de Biserica Ortodoxă Română şi poporul român. Astfel, Patriarhul Neofit a arătat o grijă părintească și pastorală cu totul specială pentru comunitatea de români ortodocși de la Sofia și, în special, pentru reprezentantul acesteia, Preacucernicul Părinte Neluțu Oprea. În plus, Preafericirea Sa a promovat, în mod concret, cooperarea și întrajutorarea fraternă ortodoxă, binecuvântând pelerinajele multor ierarhi, clerici și credincioși români la locurile sfinte ale Bulgariei, precum și participările multor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, în special a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Naum de Ruse, la sărbătorile de la Catedrala Patriarhală din București, cu prilejul prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
În aceste zile de doliu, încredinţăm pe toţi ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, clerul şi pe întreg poporul ortodox bulgar de preţuirea şi rugăciunea noastră, cerând Preamilostivului Dumnezeu să odihnească sufletul preaiubitului nostru frate în Hristos, vrednicul de pomenire Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, în lăcașurile sfinților Lui cei bineplăcuți, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa: basilica.ro
Tinerii rugători și activi în Biserică sunt lumină și bucurie pentru comunitate
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro