Duminica a 11-a după Rusalii (Ev. Matei 18, 23-35)

 (Mt. 18, 23) De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale.

Dacă se face comparația cu un rege ca acesta și cu unul care săvârșește astfel de lucruri, despre cine vorbim noi atunci, dacă nu despre Fiul lui Dumnezeu? El este Împăratul cerurilor. Precum este însăși Înțelepciunea, Dreptatea și Adevărul, nu este El și Însuși Maiestatea? Împărăția nu este dintre cele de pe aceste pământ, și nici nu e doar în parte dintre cele de sus ci este pe deplin dintre cele de sus sau cum mai sunt numite cerurile. Dacă vrei să știi ce înseamnă fericirea că a lor este împărăția cerurilor (Mt. 10, 3-10), poți pe drept  spune că, a lor este Hristos pentru că Hristos este împărăția.

(Origen, Comentariu la Matei 14.7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 18, 23) De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale.

În acest caz, slugile sunt cei ce împrăștie cuvântul [cuvânt înseamnă învățătura creștină, care se identifică cu Hristos, Cuvântul dumnezeiesc (Logosul)]. Când el cere ca o socoteală să fie făcută slugilor, regele cere ca ea să fie făcută și celor care au împrumutat de la slugile sale, fie o sută de măsuri de grâu fie o sută de vase de ulei sau orice altceva au mai primit aceștia. Precum reiese din cuvintele Cât datorezi stăpânului meu?, slujitorul slugii nedrepte nu este cel care datorează o sută de măsuri de grâu, sau o sută de vase de ulei. Gândește-te că fiecare faptă bună este ca un profit sau ca un câștig, iar fiecare faptă rea este ca o pierdere. Exact cum un câștig poate fi unul mai mare sau unul mai mic, și între unul mai mare și unul mai mic este o anumită diferență, la fel și în cazul faptelor bune există un fel de a evalua câștigurile mai mari sau mai mici.

(Origen, Comentariu la Matei 14.8, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 18, 23) De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale.

Vezi ce mare diferență este între păcatele săvârșite împotriva omului și cele săvârșite împotriva lui Dumnezeu. O diferență nu mai mare decât cea care există între zece mii de talanți și o sută de dinari. Această diferență vine de la deosebirea dintre persoane și de la cât de des săvârșim păcatul. Pentru că atunci când cineva ne privește, ne oprim și nu mai îndrăznim să păcătuim. Dar Dumnezeu privește neîncetat și nouă totuși nu ne este frică; de fapt, spunem și facem lucruri fără nici o rușine.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 61.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 18, 24) Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi.

Socoteala începe cu casa lui Dumnezeu, precum spune proorocul Ezechiel: să începeţi cu locul Meu cel sfânt (Iez. 9, 6). Această judecată se pornește ca o clipire din ochi (1 Cor. 15, 52). Gândindu-ne la socoteală, să nu uităm ceea ce am spus mai înainte, că aceste socoteli sunt unele duhovnicești, și ele încep, cum se cuvine, cu cei ce datorează cel mai mult. Pentru aceasta, fragmentul nu începe cu un calcul general al tuturor socotelilor, ci cu una singură: una i-a fost adusă înainte. Aici este momentul. El începe să se socotească cu un om care îi datora zece mii de talanți. Este ca și cum ar fi suferit o pierdere foarte mare, a împrumutat și a primit foarte mult, dar fără să aducă nici un câștig stăpânului său. În schimb, a sfârșit pierzând o mare sumă și datorând foarte mult și acestuia. Aducându-ne aminte de proorocul Zaharia, se poate că datoria aceasta foarte mare să se fi adunat pentru că adesea a căutat femeia ascunsă în efă cu o lespede de plumb deasupra, al cărei nume este Fărădelege (Zah. 5, 7-8, o viziune în care fărădelegea este personificată într-o femeie ținută într-o efă și cu o lespede de plumb deasupra – n.tr).

(Origen, Comentariu la Matei 14.10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 18, 25) Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi pe toate câte le are, ca să se plătească.

Stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii. De ce? Nu din cruzime sau din barbarie, căci pedeapsa era destinată slugii, soția fiind deja ținută ca o sclavă a nebuniei sale. Ci această pedeapsă a venit ca să pornească schimbarea sa. Țelul stăpânului este să-l înfricoșeze prin această amenințare ca să vină și să ceară îndurare și nu doar că să-i vândă și gata. Pentru că, dacă stăpânul ar fi vrut doar să i se plătească, nu i-ar mai fi ascultat cererea și nici nu i-ar mai fi făcut acest favor. Nu a șters datoria, ci a cerut o socoteală. De ce asta? Scopul său era de a-i arăta cât de mare era datoria pe care avea să i-o ierte, ca la vremea cuvenită să devină și el mai bun cu tovarășul său. Însă, chiar dacă a aflat de măsura datoriei sale și de mărimea iertării, tot a luat de gât pe acesta. Oare, dacă stăpânul nu l-ar fi instruit mai înainte, de câte ori ar fi fost mai mare cruzimea de care a dovadă?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 61.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 18, 25) Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi pe toate câte le are, ca să se plătească. A poruncii vinderea femeii și a restului familiei arată deplina și groaznica despărțire de bucuria de a fi cu Dumnezeu pentru că vinderea arată foarte limpede înstrăinarea de Dumnezeu. Cei înstrăinați de Dumnezeu sunt cei ce ascultă acele cuvinte amare și de temut: Nu ştiu de unde sunteţi. Depărtaţi-vă de la mine toţi lucrătorii nedreptăţii (Mt. 7, 23; Lc. 13, 27).

(Sfântul Chiril al Alexandriei,Fragmentul 217, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 18, 26)Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot.

Vezi din nou cât de darnic a fost? Sluga nu a cerut decât o amânare a plății, iar el i-a dat mai mult decât acesta a cerut, și anume, i-a iertat întreaga datorie. Voia să facă aceasta dintru început, dar nu voia ca numai el să aibă de câștigat, ci  ca și sluga să învețe din aceasta: să ceară îndurare, ca nu cumva să ajungă să se considere a fi lipsit de vreo vină. Chiar dacă sluga căzuse în genunchi și l-a rugat, i-a dat drumul și i-a iertat şi datoria, milostivindu-se de el. Astfel, el voia ca și sluga să-și asume parte din responsabilitate și să nu fie rușinat prea tare, ca din propriile sale suferințe să învețe să fie mai îngăduitor cu tovarășul său.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 61.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 18, 27) Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.

Vedem că în persoana acestui rege este simbolizat Fiul lui Dumnezeu, care a avut pe toți oamenii în nesfârșita datorie a păcatului, pentru că prin păcatul originar, cu toții am devenit datornici ai păcatului și ai morții. Cei zece mii de talanți simbolizează toate marile păcate ale oamenilor. Și, deși toți oamenii au fost datornici ai acestui Rege ceresc și ai acestui păcat prin legea naturală, apostolul spune despre aceeași lege naturală că iudei şi elini, toţi sunt sub păcat, în această datorie a păcatului iudeii a fost făcuți vinovați. După ce au primit atâtea daruri de la Dumnezeu, nu au reușit să țină legea primită prin Moise. Pentru că nu au avut banii să plătească o asemenea datorie, adică să o schimbe în bine, Domnul a poruncit să fie chinuiți, împreună cu soțiile și copii, lor. Altfel spus, acești oameni, împreună cu sinagoga și toți copiii lor, aveau să fie dați morții. Însă, în nici un caz nici iudeii, care au primit legea, și nici neamurile, adică noi, n-am fi putut plătit înapoi o asemenea datorie. De aceea, Regele ceresc, pătruns de milă și dragoste, ne-a iertat tuturor păcatele. Care sunt aceste păcate? Sunt acele pe care cerem în fiecare zi în rugăciunile noastre să fie iertate zicând: Iartă-ne nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri. Așadar, pentru că nu am fi putut în nici un caz plăti această datorie a păcatului și a morții veșnice, nefiind în stare de o pocăință pe măsură, acel Rege veșnic s-a coborât din cer și, ștergând păcatele oamenilor, a iertat datoria tuturor celor care au crezut în El. Cum a iertat-o, a spus Sfântul Apostol: ștergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, şi l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce (Col. 2, 14). Pentru că suntem ținuți sub păcat ca și cum am avea datoria înscrisă pe un zapis. Fiul lui Dumnezeu a rupt acest zapis scris împotriva noastră, prin apa botezului și prin vărsarea sângelui Său.

(Cromațiu, Tratat la Matei 59.5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 18, 28) Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: „Plăteşte-mi ce eşti dator”.

După cum se spune în pildă, Dumnezeul nostru, al tuturor, ne eliberează din greutățile greșelilor noastre. Aceasta simbolizează cei zece mii de talanți (Mt. 18, 24). Dar și noi, la rândul nostru, trebuie să ștergem datoriile de o sută de dinari ale tovarășilor noștri, adică să le iertăm micile greșeli făcute împotriva noastră. Îngerii care sunt deasupra noastră și care sunt sub același jug al slujirii ca și noi, ne acuză înaintea lui Dumnezeu. Nu-I spun lucruri pe care nu le-ar cunoaște, pentru că Dumnezeu pe toate le cunoaște, ci pentru dreptate, cer pedeapsa dreaptă a celor ce aleg să disprețuiască și să necinstească porunca de ne iubi aproapele. Când ajungem să ne înfruntăm propriile deșertăciuni, fie suntem pedepsiți în viața aceasta fiind vizitați de o durere sau o boală, fie în viața viitoare când cu siguranță vom fi pedepsiți. Dumnezeu pedepsește pe cel împietrit și îndărătnic ca, să-l schimbe, să-l facă mai bun și ca să-i fie mai bine. Sfânta Scriptură afirmă cu dreptate că pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte (Evrei 12, 6; Prov. 3, 12) și atunci când sfătuiește să ținem cu tărie învăţătura (Prov. 4, 13; Înț. Sir. 41, 14).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 216, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 18, 29) Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: „Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti”.

La fel și păcatele noastre devin mai mari și mai mari, nu numai din cauza aceasta, ci și din cauza foloaselor și a cinstei de care ne bucurăm săvârșindu-le. Dacă vreți să aflați cum păcatele noastre sunt înaintea lui Dumnezeu ca zece mii de talanți, ori de fapt, mult mai mult decât atât, voi încerca să vă arăt pe scurt. Dar pentru că mă tem și ca nu cumva cei care sunt înclinați spre răutăți și iubesc să trăiască continuu în păcat sau ca cei blânzi să ajungă la disperare și să repete întrebarea disperată a ucenicilor: Dar cine poate să se mântuiască? (Mt. 19, 25), trebuie să vorbesc astfel încât să-i îmbărbătez spre cele bune. Dar nici nu mă voi opri din speranța ca din cei ascultători să fac unii și mai docili. Căci cei care nu știu ce este boala fără leac sau durerea rămân neatinși de aceste cuvinte și nu se întorc de la avântul și răutățile lor. Iar dacă mai târziu, din cuvintele mele vor lua îndemn ca să păcătuiască și mai mult, nu vor fi de vină cuvintele mele, ci insensibilitatea lor la ele. Ceea ce voi spune îi va trezi numai dacă vor asculta și vor lăsa să li se înmoaie inimile. Și sper ca cei cu frică de Dumnezeu să-și vadă adâncul păcatelor, dar și puterea pocăinței lor și-și vor pleca și mai mult atenția. De aceea, este cu trebuință ca să vorbesc. Vorbind despre păcatele noastre, voi deosebi două feluri, cele împotriva lui Dumnezeu și cele împotriva altor persoane. Nu voi înfățișa ce păcate are fiecare ci pe cele care sunt comune, dar apoi voi cere  fiecăruia  să-și adauge propriile păcate după ce-și va fi făcut un examen de conștiință. Voi face aceasta după ce voi înfățișa darurile lui Dumnezeu oferite nouă. Care sunt acestea? Ne-a creat din nimic; a creat întreaga lume văzută pentru noi, cerul, marea, pământul, animalele, plantele și semințele. Trebuie să fiu scurt datorită numărului infinit al lucrărilor Sale. Numai în noi a suflat un suflet viu și a plantat o grădină. Ne-a dat un ajutor și ne-a pus stăpâni peste toate speciile și  ne-a  încununat cu slavă și cinste.

Și totuși, când după toate acestea, umanitatea a fost nerecunoscătoare față de Binefăcătorul său, ne-a învrednicit de și un mai mare dar, iertarea.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 61, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 18, 30) Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria.

Când Petru a întrebat aceasta, Domnul a răspuns că fratele ce greșește trebuie nu de șapte ori ci de șaptezeci de ori câte șapte ca după aceea să adauge la spusele Sale o pildă despre un împărat și slugile sale. Sluga, deși nevrednică, a primit un dar atât de mare de stăpânul însă încât și uriașa sa datorie i-a fost ștearsă însă el a refuzat să fie milostiv cu tovarășul său pentru o datorie mult mai mică. De aceea, pe drept a fost dat în mâinile chinuitorilor și a primit pedeapsa cuvenită. Căci ce chinuri nu merită un om de o asemenea răutate, dacă primind o asemenea milostivire de la stăpânul său el a fost nedrept și crud cu tovarășul său. Prin pilda aceasta suntem învățați și sfătuiți că dacă nu iertăm tovarășilor noștri, adică fraților care ne greșesc, datoria greșelilor lor, vom fi condamnați la o asemenea pedeapsă. Și deși, comparația pare să fi fost introdusă pentru prezenta ocazie, pilda este de o logică integrală și manifestă adevărul.

(Cromațiu, Tratat la Matei 59, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 18, 33) Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?

Vedeți mila de care dă dovadă Domnul? O vedeți deosebindu-se de lipsa milei pe care o are sluga? Ascultați, voi cei care faceți asemenea lucruri pentru bani: nimeni să nu facă așa pentru că este păcat și e și mai mare să faceți așa pentru bani. Cum se va mai ruga el atunci stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot dacă el nu a ascultat cuvintele prin care și el a fost iertat. Cu aceste cuvinte și el a fost eliberat de o datorie de zece mii de talanți! Nu a dat ascultare nici măcar locului unde s-a adăpostit ca să nu piară. Nici măcar gestul prin care cerea iertare tovarășul nu i-a amintit de bunătatea stăpânului.

Scoțând afară toate acestea din minte prin lăcomia, cruzimea și răutatea sa, a fost mai sălbatic decât orice animal din această lume când a luat de gât pe tovarășul său.

Ce faci, dragul meu? Nu vezi că te acuzi singur pe tine? Te condamni singur, îți înfigi singur sabia în tine. Anulezi și pedeapsa și darul. Dar el nu a nu a luat în seamă, nici nu și-a adus aminte de ceea ce pățise și el și nici nu s-a înmuiat câtuși de puțin. Totuși cererile nu erau de o aceeași măsură. Comparați-le! Una era pentru a se ierta zece mii de talanți iar cealaltă pentru un nimic: o sută de dinari. Una era legată doar de tovarășul său iar cealaltă avea legătură cu stăpânul. Una a primit o iertare totală; cealaltă a cerut amânare și nu a primit ce a cerut ci a fost aruncat în închisoare.

(Sfântul Ioan Gură de Aur,Evanghelia după Matei, Omilia 61, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 18, 34) Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria.

Când nu ne tolerează răutatea, tovarășii noștri în slujire sunt îngeri care ne acuză înaintea lui Dumnezeu. Nu o fac ca și cum Dumnezeu nu ar cunoaște păcatele noastre ci din cauzat mâniei lor față de cei ce încalcă legile iubirii umane. Prin chinuitori el înțelege pe îngerii însărcinați cu pedepsirea noastră. Până ce va plăti datoria înseamnă de fapt că a fost dat să fie pedepsit pentru totdeauna căci niciodată nu-și va putea plăti datoria. Căci atunci când Dumnezeu îndreaptă o persoană în viața aceasta îl leagă prin boli și chinuri iar în viața viitoare îl va chinurilor veșnice fără nici o scăpare. Nu a spus la fel vă va face tatăl vostru ci Tatăl Meu. Căci asemenea oameni nu sunt vrednici a fi numiți fii ai lui Dumnezeu. Deci pilda rezumă sumar dragostea de nedescris a lui Dumnezeu pentru noi. Tot cel care nu se va strădui pe cât poate să imite această dragoste va suferă o pedeapsă chinuitoare de la dreptul Judecător. Chiar dacă s-a spus numai binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte (Pilde 10, 22), răutatea este atât de puternică încât ține afară aceste cuvinte. Astfel, pilda cere două lucruri de la noi: să ne amintim de greșelile noastre și să nu îngreunăm și mai mult pe cel ce se poticnește.

(Apolinarie, Fragmentul 92, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 18, 35) Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre.

 Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Aceasta înseamnă că a fost dat pe vecie, pentru că niciodată nu o va putea plăti. Pentru că dacă nu devii un om bun primind binecuvântări nu rămâne decât să fii corectat prin pedeapsă. Căci dacă nu ai devenit mai bun prin bunătatea care ți s-a arătat, nu mai rămâne decât să fii corectat prin răzbunare. Deși s-a spus că darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi (Rom. 11, 29), neascultarea noastră poate alunga chiar și această voință a lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai cumplit decât a fi răzbunător, mai ales atunci când lepezi un așa mare dar de la Dumnezeu. Textul nu spune doar că a fost dat ci mâniindu-se l-a dat. Mai devreme, când a poruncit să fie vândut, cuvintele sale nu erau cuvinte de mânie ci, înțelese așa cum trebuie, era un moment de mare milă, căci atunci nu se mâniase deloc. Dar de această dată este o sentință spusă dintr-o mare mânie, pedeapsă și răzbunare. Deci, ce înseamnă pilda aceasta? Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, spune El, dacă nu veţi ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre. Să luăm seama seama că nu a spus Tatăl vostru ci Tatăl Meu. Căci Dumnezeu nu poate fi numit a fi Tatăl celui plin de răutate.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 61, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)