Părintele Sofronie a sintetizat această cale paradoxală, în care suntem înălţaţi prin coborâre, în teoria sa despre "piramida răsturnată". Lumea şi fiinţa, în starea lor căzută pot fi reprezentate printr-o piramidă, având în "vârf" puternicii (pentru lume) şi mândria (pentru fiinţă), iar drept "laturi", "pantele naturale" ale nedreptăţii (pentru lume) şi păcatului (pentru fiinţă). Hristos - Care este smerenia dumnezeiască întrupată - a inversat această piramidă. Astfel, ea nu stă pe baza sa (largă) ci pe vârful său (ascuţit): Hristos Însuşi. Dintr-o dată, toată greutatea lumii şi a fiinţei - greutate de suferinţe, păcate, diferite rele şi nedreptăţi - dar şi toată creaţia şi Biserica se sprijină pe El. Iar noi, creştinii, nu avem altă posibilitate de a-L ajunge decât să ne coborâm la rândul nostru. Altfel spus, coborându-ne spre vârful acestei piramide inverse putem şi noi deveni stâlpi ai universului şi pietre vii ale "cosmosului cosmosurilor" care este Biserica. Cum au arătat mărturisitorii Evangheliei, apostolii, martirii asceţi, toţi cei care sunt purtători ai Duhului lui Hristos nu încetează să "meargă în jos" pentru a putea urca, pentru a fi ridicaţi spre Dumnezeu.

În viziunea Părintelui Sofronie, un asemenea proces chenotic - care reproduce drumul parcurs de Dumnezeu în iconomia Sa pentru a ajunge la noi şi a ne mântui - şi o asemenea inversare - care nu este altceva decât metanoia la care ne invită Evanghelia - constituie fundamentul oricărui progres duhovnicesc autentic şi durabil. Izvoare de energie pentru rugăciune, acestea pun temeliile solide pe care se va ridica întregul edificiu al mântuirii noastre, până la vârf. După cum spune într-o altă metaforă dragă inimii lui, cu cât arborele are rădăcini mai adânci, care coboară departe în pământ, cu atât mai sus se poate înălţa în văzduh şi urca spre Ceruri.

(S-a dus să-L vadă precum este: 20 de ani de la mutarea în eternitate a părintelui Sofronie Saharov, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2013)