De ce greșim atunci când dorim să ne satisfacem plăcerile? De fapt, problema este că ele nu vor fi niciodată pe deplin împlinite. Dorim din ce în ce mai mult să ne săturăm fie de o plăcere, fie de alta, și niciodată nu suntem pe deplin fericiți. Satisfacția pe care o dobândim atunci când urmărim să ne împlinim plăcerile este doar temporară, efemeră. Ceea ce căutăm cu adevărat este ceva permanent, adică dobândirea Duhului Sfânt și unirea cu Dumnezeu. Plăcerile și dorințele nu sunt decât lucruri și stări vremelnice, care se vor a fi înlocuitorii unei uniri adevărate cu Dumnezeu și mai ales ale bucuriei de a primi Harul Duhului Sfânt.

Cel mai mare dar pe care îl avem este liberul arbitru. Putem să alegem între a săvârși voia lui Dumnezeu, care aduce după sine o bucurie veșnică și nemărginită, sau a ne împlini plăcerile și dorințele, care aduc cu ele doar o plăcere trecătoare, de scurtă durată. Prima ne duce spre unirea cu Hristos, iar cea de-a doua spre moarte și chin veșnic. Cuviosul Macarie zice: Trebuie să ne păstrăm armele pregătite și să le folosim cu curaj în cele două războaie pe care le purtăm zilnic: cel ofensiv, lupta de a înțelege și de a urma învățătura Domnului Hristos, și cel de apărare sau defensiv adică hotărârea noastră de a nu ne lăsa influențați de nimic care este împotriva învățăturii lui Iisus Hristos. Doar atunci când ne îndepărtăm de învățătura lui Hristos ajungem să vedem aceste plăceri lumești ca lucruri vrednice de dorit, și căutăm să ne înfruptăm din dulceața lor vremelnică.

Cuviosul Macarie continuă, și zice așa: Pentru că de îndată ce un om încalcă porunca lui Hristos, unul ca acesta este pedepsit în chip nevăzut: pierde Harul Duhului Sfânt, și începe a căuta fără încetare înlocuirea Harului cu orice altceva, fiind de multe ori tentat să aleagă una sau mai multe plăceri care îi distrug sufletul. Aceste dorințe și încercări de a regăsi Harul pierdut îi sustrag atenția de la scopul său adevărat și îi micșorează inteligența. Mai apoi, odată ce a devenit sclav plăcerilor sale, nu mai poate rezista tentației lor, acestea transformându-se ușor-ușor în patimi, iar mai apoi în durere și chin veșnic.