Părinte, dacă suntem căsătoriţi, este bine să ne facem un planing al familiei?

Şi cum veţi proceda în cazul în care aveţi de îndeplinit un anumit punct din planul ales? Femeie, gata, hai să facem planul. Astăzi este marţi şi scrie aici că trebuie să ne iubim, ăsta-i planul. Nu merge! Cu soţia poate mai ţine, dar cu Dumnezeu? Cum să-i zici: „Doamne, conform planing-ului nostru, acum trebuie să ne dăruieşti un copil“. Putem noi să-i poruncim lui Dumnezeu? Nu ai nevoie de alt plan, în afară de planul lui Dumnezeu. Încadrează-te în planul lui Dumnezeu şi ai să ai şi tu un plan.

În planul lui Dumnezeu sunt scrise toate poruncile Lui, şi poruncile Bisericii sunt tot în planul lui Dumnezeu. Planing-ul, după denumirea lui, nici nu este de provenienţă românească, ortodoxă. Acest planing se referă la controlul naşterilor, nu-i aşa? Păi nu se vede clar nebunia. Iubire programată. Nu sună urât? Nu poţi îngrădi iubirea, ea este liberă, dar adevărată libertate nu avem decât în Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a lăsat un planing, ci o rânduială. Unde este rânduială este frumuseţe dumnezeiască şi voia Domnului. Dacă soţii, de comun acord, respectă zilele rânduite pentru post, dacă merg la Liturghie, dacă se roagă acasă împreună, aceasta este rânduiala de viaţă de la Hristos şi cu Hristos. Poate ai spaima că ai să faci copii de n-ai să-i mai poţi număra. Nu frățioare, programarea lui Dumnezeu nu te lasă să cazi în lapism (adică să ai aşa de mulţi copii încât îţi pui întrebarea cum ai să-i creşti), dar nici în ascetism (adică pentru asprimea posturilor să ajungi să nu mai poţi face copii). Ştie Dumnezeu să-ţi găsească o măsură în toate, numai de te-ai lăsa în voia Lui. Sfântul Apostol Pavel zice că cei căsătoriţi să se poarte ca şi cum n-ar fi căsătoriţi, adică să nu pună accent pe legătura trupească, ci pentru perioada posturilor să nu se mai unească trupeşte, ci să postească prin bună înţelegere, apoi iarăşi să fie împreună ca să nu-i ispitească satana stând prea mult departe unul de altul. Dar, unde este planing este voia omului contra voii lui Dumnezeu.

Intraţi în rânduiala lui Dumnezeu şi el vă va rândui şi când şi câţi copii să faceţi, apoi vă va ajuta şi să-i creşteţi cum se cuvine. Auziţi de multe ori: „Ne piere neamul, ne piere naţiunea, nu mai avem copii, poporul nostru a îmbătrânit, statul nu dă alocaţii ca lumea”. Pe de altă parte auziţi: „Nu ştiu ce-o să ne mai facem, uite ce greu este, vine iarna şi nu avem ce ne trebuie, nici n-am serviciu, afacerile nu-mi ies, bine că nu am copii care să-mi ceară de mâncare”. False premise, false direcţii de gândire, false concluzii. Nu aşa trebuie să gândim viaţa de familie. Într-adevăr, pare că şi natura s-a pus împotriva omului, şi aşa şi este, dar nu-i de vină natura, ci tot omul este de vină că a siluit-o, că a vlăguit-o de cât a consumat-o fără discernământ, în loc să o înnobileze şi s-o ducă la sfinţenie prin viaţa sa. Natura însăşi aşteaptă suspinând, ca să se arate fiii lui Dumnezeu.

Aşteaptă să se arate sfinţenia vieţii arătată în căsătorie. Când se va întâmpla aşa, natura se va elibera prin înseşi trupurile soţii care devin una. Printr-o sfinţenie a vieţii se regenerează şi arborele genealogic al neamurilor de până la ei, prin mugurii proaspăt răsăriţi din arborele vieţii - copiii. Ei, la rândul lor, cresc ramuri puternice prin care dăinuie neamul omenesc.

Dar atunci, ce să facem? Să rămânem într-o democraţie a plăcerii carnale? Dar democraţia plăcerii, spunea filosoful Petre Ţuţea, are un viciu în principiu: nu are criteriu pentru valoare. Păi, ce este valoare în această democraţie? Ce vreau eu sau ce vrei tu? Ori ce vreţi voi sau ei? Plăcerea este egoism şi la acest turn Babel numit plăcere se închină aproape toţi astăzi şi se ceartă între ei într-o babiloniadă modernă, de-ţi vine să le ceri de la Dumnezeu sfârşitul, ca ei să nu se chinuie mai mult, acolo, în veşnicie.

(Ierodiacon Gamaliel Sima, Sfânta Taină a căsătoriei – Cateheze, Editura Pavcon, p. 39-41)