"Plec de la Sfânta Parascheva cu multă bucurie în suflet"

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

"Plec de la Sfânta Parascheva cu multă bucurie în suflet"

La Catedrala mitropolitană din Iaşi au început în această dimineaţă manifestările religioase prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Un sobor de preoţi şi diaconi au oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Sute de credincioşi au asistat apoi la slujba Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Elena din Vaslui s-a închinat în această dimineaţă la racla în care se află moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Am întâlnit-o la finalul Sfintei Liturghii ţinând busuioc în mâini: "M-am rugat pentru sănătatea familie mele şi pentru ajutor în toate zilele. Plecăm spre casă cu inima împăcată şi plină de bucurie duhovnicească". Nicoleta Şerbănescu din Bucureşti a venit la Iaşi pentru a mulţumi Sfintei Paracsheva pentru că a mijlocit înaintea lui Dumnezeu atunci când i-a cerut ajutorul. "În acest pelerinaj am venit împreună cu soţul meu şi cu alţi pelerini din Bucureşti. Drumul până la Iaşi a fost destul de obositor, întrucât nu ne-am putut odihni pe parcusul nopţii. Plec de la Sfânta Parascheva cu multă bucurie în suflet. Mereu m-am bucurat când am ajuns să ating moaştele sfintei, pline de har şi de binecuvântare. Tot în această dimineaţă am vizitat Mănăstirea Golia, pe care nu o vizitasem niciodată, şi pe care o consider o bijuterie arhitecturală", a declarat Nicoleta Şerbănescu. Numărul credincioşilor care aşteptau să se închine la moaştele Sfintei Parascheva era mare în această dimineaţă. Oamenii s-au rugat în linişte pentru ca Ocrotitoarea Moldovei să fie mult folositoare în cererile lor, iar binecuvântarea lui Dumnezeu să se reverse prin mijlocirea sfintei. Programul dedicat sărbătorii Sfintei Parascheva va continua astăzi cu întâmpinarea icoanei Prodromiţa de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Sfânta icoană va fi adusă la ora 14:00 la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Citește despre: