Aşadar, o, omule, nu te îndoi în privinţa vindecării sufletului, apropiindu-te de Doctorul ceresc. Nu spune: cine va achita pe nelegiuit sau pe ucigaş sau pe curvar sau pe cel de alt neam, pe elin sau pe samaritean sau pe vameş în relele făptuite? De vreme ce, printr-un singur cuvânt, prin pocăinţă, i-a vindecat pe toţi, zicând: „Nu am venit să chem pe drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă” şi nu trebuie să fie oamenii necredincioşi prin deznădejde, avem loc de iertare de la Stăpânul. Ci să ne îngrijim ca prin pocăinţă să ne ferim de fapte rele, pentru a nu ne desfăta de viaţa aceasta. Căci, ca să ne cruţe pe noi, a spus prin profetul: „Şi voi depărta fărădelegea din lacob”. Are şi ucigaşul pocăinţă. Căci tâlharul pe cruce prin cuvântul mărturisirii a devenit moştenitor al Raiului. Dar chiar dacă ai şi curvit, apropie-te, nu uita de râul lacrimilor desfrânatei, care, exprimând prin sărutări dorul inimii pentru mărturisire, a primit răcorirea iertării. După cum şi David, suspinând, striga: „Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi”. Căci şi dacă ai fost rănit la inimă, încetând, pocăieşte-te.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul, Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Viața și cuvinte de folos, Editura Doxologia, Iași, 2013 p. 67)