Cuviosul Teodor Sicheotul (secolele VI-VII) se trăgea dintr-o familie din satul Sichea din Anastasiupol, cea mai mare eparhie a Anghirei. Era copilul din flori al unei femei uşuratice, însă aceasta nu a împiedicat pe Dumnezeu să-l facă sălaş al Său şi cinstit arhiereu. Până la urmă, iubitorul de linişte Teodor a părăsit cu binecuvântare episcopia şi s-a dăruit întru totul ascezei.

Cândva a trecut pe la chilia lui un condamnat numit Gheorghe cu paznicii lui, ca să ceară binecuvântarea lui. Soldaţii l-au rugat pe cuvios să-l povăţuiască pe Gheorghe.

Într-adevăr, cuviosul l-a spovedit, iar acel condamnat, cu ochii plini de  lacrimi, a cerut a se împărtăşi.

– Dezlegaţi-l din lanţurile lui pentru a-l putea împărtăşi, s-a rugat cuviosul de soldaţi.

– Nu avem curajul, părinte, pentru că este puternic, şi dacă va vrea să facă un lucru nebunesc, nu-l vom putea opri, au motivat aceştia.

Atunci, de Dumnezeu purtătorul Teodor, a luat în mâini Sfântul Potir, a ridicat ochii săi către cer şi s-a rugat. În acelaşi moment, lanţurile s-au desfăcut şi au căzut cu zgomot. Soldaţii s-au speriat şi au alergat să încuie uşile.

– Nu vă fie frică!, i-a liniştit cuviosul. Cunosc îndreptarea lui. Nu va face nimic rău.

Astfel, l-a împărtăşit pe commandant şi apoi a dat tuturor să mănânce. După masă, soldaţii i-au pus din nou lanţurile şi şi-au continuat drumul.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, pp. 21-22)