„Pocăiți-vă și vă întoarceți, ca să vină de la fața Domnului vremuri de ușurare”

Cuvinte duhovnicești

„Pocăiți-vă și vă întoarceți, ca să vină de la fața Domnului vremuri de ușurare”

Noi Îl răstignim pe Domnul pentru a doua oară, în noi înșine, prin păcatele noastre, dar Cel Multmilostiv ne primește și pe noi, dacă ne pocăim și ne întoarcem către El din toată inima.

„Pocăiți-vă și vă întoarceți, ca să vină de la fața Domnului vremuri de ușurare”. Așa grăia Sfântul Apostol Petru către iudeii care L-au răstignit pe Mântuitorul, consolându-i cu faptul că au făcut aceasta din neștiință. Noi însă nu întru neștiință răstignim pe Domnul pentru a doua oară, în noi înșine, prin păcatele noastre, dar Cel Multmilostiv ne primește și pe noi, dacă ne pocăim și ne întoarcem către El din toată inima. 

(Sfântul Teofan ZăvorâtulTâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 35)