De cât timp nu ați încercat să mai vizionați un film de desene animate?

V-ați pus vreodată întrebarea, dacă ajunși la vârstă matură ați mai avea destulă nevinovăție în suflet și interes pentru viață încât să vă mai lăsați absorbiți cu totul de intriga unui film de desene animate, preț de 100 de minute? Un răspuns precum „fiecare vârstă cu ale ei” e doar un mod de a ocoli întrebarea.

Poate una din cele mai bune producții de animație din ultimii ani și anume „POLAR EXPRESS ”, SUA, 2004, (vocea personajului principal, Tom Hanks) a fost difuzată luni, 19 decembrie, pe un canal privat de televiziune, începând de la o oră foarte accesibilă copiilor, 20.30. Intriga e dintre cele mai simple. Un băiețel, aflat în pericol de a-și pierde credința în Moș Crăciun, e hotărât să stea la pândă toată noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie pentru a descoperi dacă sania Moșului se aude într-adevăr, sosind plină de cadouri. În locul saniei însă, în fața casei sale, oprește, în puterea nopții, o uriașă locomotivă cu aburi și plug de zăpadă, trăgând un tren elegant, numit POLAR EXPRESS, cu destinația Polul Nord. Biletele pentru acest tren sunt, așa cum ni se spune în film „autentice, originale și nominale” și destinate în mod exclusiv copiilor care nu cred în Moș Crăciun până nu îl văd.

Călătoria îi poartă pe copii prin peisaje hibernale de vis și îi trece prin niște peripeții incredibile, adevărate ritualuri de inițiere prin care micuții pasageri învață, rând pe rând, ce înseamnă curajul, altruismul și mai cu seamă viața în comuniune cu ceilalți și cu propriul sine. Odată ajunși la destinație, copiii vizitează fabrica de jucării condusă și întreținută de elfi, îl cunosc pe Moș Crăciun, pe reni, dar mai cu seamă învață pentru tot restul vieții că, a crede în ceea ce vezi e un lucru la îndemâna oricui, care nu presupune nici o dăruire, în timp ce, a crede în ceea ce nu se poate vedea este  o dovadă de curaj, de iubire, iar lucrurile care nu se văd sunt de fapt cele mai valoroase în viață și cele mai ...reale.

Cu această lecție învățată, copiii sunt aduși de Polar Express înapoi acasă și în dimineața zilei de Crăciun găsesc fiecare sub brad cadoul care li se potrivește. Băiețelul povestitor primește un clopoțel de la hamurile renilor lui Moș Crăciun și un bilet de la acesta, în care i se explică despre sunetul de argint al acestui clopoțel, pe care nu îl pot auzi decât cei care cred în Moș Crăciun. Băiețelul și sora lui pot auzi clinchetul minunat al clopoțelului, în timp ce părinții lor nu, considerându-l doar o jucărie stricată.

Mulți ani după aceea, băiatul, devenit între timp adolescent și adult, a mai putut încă auzi glasul de argint al clopoțelului, până într-o zi, când brusc i s-a părut și lui a fi mut. A știut atunci sigur, că propriul său suflet a pierdut din putere, în timp ce clopoțelul, ca și frumusețea lumii întregi de altfel, continuă să vorbească celor ce cred în ea.

Să fie acesta oare doar un film pentru copii? În prag de Crăciun aflându-ne iar, am avea oare curajul să ne întrebăm dacă noi, adulții, cei care le știm pe toate, mai auzim sunetul clopoțelului, mai auzim respirația acestei lumi, mai înțelegem noi ce vrea ea să ne transmită? O întrebare pe care ne-o lasă întipărită în minte un simplu film de desene animate. Un film care, de fapt, nu este deloc simplu, nici pueril, un film pentru copii, dar și pentru adulți, care poate constitui un minunat dar de Crăciun pentru copiii și nepoții noștri.

Nu știm cui să atribuim în majoritate meritele acestui film, dat fiind că este vorbit în engleză, dar toate secvențele de text scris apar în rusă, salutăm însă nota de primenire și inocență, pe care o astfel de producție o aduce față de restul filmelor de animație moderne, din care multe sunt de o violență și o fioroșenie care îi bagă în sperieți chiar și pe adulți.

Polar Express vine în seara de Ajun și pentru adulți, nu numai pentru copii. Un tren trimis an de an din ceruri să ne poarte într-o scurtă călătorie care redă speranța, bucuria, dragostea. Depinde însă numai de noi, așa cum spunea și conductorul din tren, dacă vrem să ne urcăm în el sau nu. Cu toții avem bilete „autentice, originale și nominale” pe care scrie, ca și în film, „SĂ CREZI”.