Iată, unii oameni au bună­tate, au şi politeţe, dar aceasta nu înseamnă că au şi no­bleţe duhovnicească, jertfire de sine. A exista însuşiri bune este un alt subiect. Cel care are politeţe lumească şi se făţărniceşte poate face mult rău, pentru că celă­lalt este înşelat de făţărnicia aceluia, şi deschizându-şi inima i se risipeşte în cele din urmă evlavia sa faţă de omul lumesc, care nu ştie ce înseamnă evlavie. Este ca şi cum ar da lire de aur la oameni care nu cunosc de­cât drahmele de bronz. De aceea, să caute să nu piardă cineva timpul său fără scop, dojenind duhovniceşte pe oamenii care se odihnesc în discuţii lumeşti, numai spre a-şi rosti părerile lor în mod egoist.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 138)