Legea lui Hristos şi poruncile Apostolilor Lui nu s-au dat numai călugărilor, ci şi mirenilor. Şi dovada este că, atunci când zice Pavel: „Privegheaţi întru toată răbdarea şi rugăciunea, şi îngrijirea trupului să nu o faceţi pentru pofte”, arătat este că nu către călugări a scris şi nici către cei ce ţineau viaţa pustnicească şi liniştită, ci a scris acestea mai ales către toţi cei ce vieţuiesc prin cetăţi şi prin sate, cu femei şi cu copii. Au doară i se cuvine mireanului să aibă ceva mai multă slobozenie decât călugărului? Ba nu. Fără numai atâta iertăciune are mireanul, ca împreună cu femeia să vieţuiască, iar alte iertăciuni nu are, ci toate câte are călugărul să le lucreze aceea este legiuit şi mireanului. Şi nu fără primejdie mare va fi mireanul care calcă poruncile. Drept aceea, puţini sunt cei care au putut prin multă sârguinţă să scape de gâlcevile cele omeneşti şi să fugă de strigătele cele din cetăţi, de viaţa cea deşartă, de griji şi de împătimiri, în afară de cei ce au ieşit afară din gâlcevile lumeşti şi au ales viaţa călugărească şi au îmbrăţişat-o.

Şi s-au umplut de ei Egiptul şi Libia, Etiopia şi India, Mauritania şi Tebaida. Apoi Siria şi Cilicia, Galatia, Pontul, Armenia, Mesopotamia şi Persia toată. De aceştia s-au umplut Palestina şi Arabia şi Ciprul, precum şi insulele cele dimprejur şi ţara grecilor toată. Încă şi Roma şi Spania şi Galia şi, până la marginile pământului, pline sunt locurile de mănăstiri şi de pustnici şi tot pământul se blagosloveşte şi se sfinţeşte.

Deci arătat este că David, înţelegând această monahicească rânduială, prin a sa cântare a psalmilor cu o mai înainte cunoştinţă cânta zicând: „Iar eu am cinstit mult pe prietenii tăi, Dumnezeule, şi mult s-a întărit stăpânirea lor. Şi-i voi număra pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi” (Ps. 183, 17-18). Că aceştia stăpânesc peste patimi şi peste draci şi mai mult decât puternicii lumii mai stăpâni s-au arătat şi mai întemeiaţi.

Cine dar să nu-i laude pe aceştia care au scăpat de mrejele cele mult împletite ale vieţii şi crucea purtând şi lui Hristos urmând în toată ziua şi ceasul se roagă lui Dumnezeu pentru neamul omenesc? Încă şi Grigorie preaînţeleptul, cel numit Teologul, lăudându-i pe aceştia le zice: „Cântând şi slăvind şi învăţăndu-se în legea lui Dumnezeu ziua şi noaptea şi înălţările lui Dumnezeu în gura lor purtându-le, cu hainele îşi smeresc înălţarea, cingătoare fară podoabă, împodobirile cele frumoase le micşorează, păşire au cu bună rânduială, ochi nerătăcit, zâmbire cuvioasă, cuvântul cu folos rostit, tăcerea mai cinstită decât cuvântul, lauda cu sare dreasă, iar nu cu făţărie, înstrăinarea de râs, certarea mai iubită decât lauda, măsură a umilinţii şi a zîmbirii, bogăţia cea întru sărăcie, rânduiala cea în pământ străin, slavă din necinste, puterea cea întru neputinţe, fii duhovniceşti cei bine născuţi din neînsurare, smerenia cea mai presus de ceruri, nimic fiind în lume şi mai presus de lume, în trup fiind sunt afară din trup, săraci pentru împărăţie, şi a căror parte este Dumnezeu, iar pentru sărăcia lor împărăţesc împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos.

(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 180-181)