Mai întâi să înceapă de la neprihănita postire, care după cum am zis, cu durerea pedepsei, plătește pentru dulceața păcatului, chinuind trupul care a fost pricina călcării poruncii. Pentru aceasta ne înfrânăm de bucatele cele stricăcioase, ca să primim iertare de greșelile cele oprite, și cu o prea scurtă postire fugim de veșnică pedeapsă și post nesfârșit, că pentru păcat moștenim iadul cel plin de întristare, unde nu este mângâiere, ci foamete și lacrimi neîncetate.

Fericit este postul prin care ne izbăvim de foame și de muncă! Postul spală păcatele, dezleagă cele mai dinainte fărădelegi și ne împiedică de la cele viitoare. Postul este puternică întărire, zid al lui Dumnezeu, palat al lui Hristos și cetate a Sfântului Duh; steag al credinței, semn al dragostei și tărie a întregii înțelepciuni.

Postul strălucește sufletul, înaltă simțirile, supune pe trup duhului, face inima zdrobită și smerită, risipește norii poftelor, încetează focul curviei și aprinde lumina întregii înțelepciuni. Postul este înfrânarea poftelor și omorârea patimilor, sora sărăciei, fiul pocăinței, sabia iubirii de sine, păzitorul mântuirii noastre și mijlocitor către Dumnezeu, ca să primim de la Dânsul dăruiri și haruri.

(Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 356)