Deci cine va vrea să se curăţească de toate păcatele de peste an întru aceste zile, întâi trebuie să se păzească de îmbuibarea hranei, căci din mâncarea cea multă, precum au zis Părinţii, se naşte toată răutatea; să se ferească a nu dezlega postul decât de mare nevoie; să nu caute hrană pentru îndulcirea gâtlejului şi să nu se îngreuieze cu saţul mâncării şi al băuturii, ci să mănânce numai cât să-şi ţină viaţa. Căci sunt două feluri de lăcomii: una, când cineva caută să aibă întotdeauna numai bucate bune, adică cu gust dulce şi plăcut, însă nu mănâncă mult. Unii ca aceştia, când mănâncă o bucată dulce după pofta lor, o mestecă multă vreme în gură, ca să prelungească gustul şi dulceaţa ei. Aceasta se numeşte lemarghie, adică lăcomia gâtului. Altul este luptat de mâncare multă, nu caută bucate bune, nici nu-i pasă de plăcere, ci într-un fel le socoteşte ori bune ori rele; numai multe să fie ca să-şi umple stomacul şi să-şi umple pântecele. Aceasta se numeşte gastrimarghie, adică lăcomia pântecelui. De acestea trebuie să fugim cu toată luarea aminte dacă vrem să ne curăţim de păcatele noastre. Acestea nu folosesc nici trupului, aţâţă şi patimile, iar celui ce le face i se socotesc drept păcat. Căci după cum împreunarea cea după lege prin cununie, la faptă este în acelaşi chip ca şi curvia, însă scopul este cel care face mare deosebire lucrului, căci acela se împreună cu muierea lui prin blagoslovenie pentru facerea de copii, iar celălalt împotriva rânduielii numai pentru ca să-şi împlinească pofta, aşa este şi la bucate: tot una este a mânca fie pentru trebuinţa vieţii, fie pentru desfătare. Cel care face păcatul, însă, este scopul. Dar avem datoria nu numai aceasta să o păzim, ci să ne ferim şi de tot păcatul, ca să postim şi cu limba, precum postim cu pântecele. Să fugim de grăirea de rău, de minciuni, de înjurături, de vorbe deşarte, de mânie, în scurt de tot păcatul ce se face cu limba. De asemenea să postim şi cu ochii, să nu vedem cele necuviincioase, să nu privim fără ruşine unde nu se cuvine, să nu ne uităm fără frică acolo de unde izvorăşte primejdia. Să oprim de asemenea şi mâinile şi picioarele de la toată fapta rea. Împotriva nesimţirii sufletului, frate, foloseşte citirea cea deasă a dumnezeieştilor Scripturi şi cuvintele cele de umilinţă ale Sfinţilor Părinţi, aducerea aminte de judecata cea înfricoşată a lui Dumnezeu, de despărţirea sufletului de trup, de întâmpinarea puterilor celor înfricoşate, de faptele ce ai făcut în această scurtă şi ticăloasă viaţă, de răspunsul ce-l vei da când vei sta înaintea înfricoşatului divan al lui Hristos şi al sfinţilor Lui îngeri, fiind întrebat nu numai despre fapte, ci şi de gânduri şi de cuvântul cel deşert.

(Avva Dorotei, Învăţături şi scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, 1997)