Noi trebuie să căutăm din toate puterile sălăşluirea Domnului Hristos în mintea şi în inima noastră prin mijlocirea rugăciunii neîncetate. Cei ce păstrează în minte aducerea-aminte de Dumnezeu nimicesc în ei faptele diavolului, primesc în inimă poruncile lui Dumnezeu şi de aici înainte diavolul nu mai are asupra lor nici oputere.

Odată cu rugăciunea neîncetată orice credincios trebuie să facă loc grelei pătimiri în nevoinţele privegherii, setei, plânsului pentru păcate şi în ostenelile binefacerilor. Dacă ostenelile celui credincios sunt primite de Dumnezeu, atunci I se trimite de sus harul Sfântului Duh şi el devine pocăit, smerit, cu luare-aminte de sine şi cu pocăinţă pentru păcatele lui. Omul care se mântuieşte, fiind luminat de Dumnezeu, îşi cunoaşte neputinţa şi ruşinoasele păcate, se smereşte cu inima şi se întoarce de la ele. În vederea unei asemenea jertfe a duhului smerit se aplică postul, rugăciunea şi milostenia care îl unesc pe om cu Dumnezeu.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Țelul vieții creștine, în col. Comorile Pustiei, p. 78)