„Poveste din Viflaim” spusă de Paula Seling la Iași
Duminică, 6 decembrie a.c., la Centrul de Conferințe „Providența” din Iași, începând cu ora 17.00, a avut loc Spectacolul caritabil „Poveste din Viflaim” – a treia ediție – organizat de Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Iași.
În debutul evenimentului, au interpretat colinde Corul de copii „Musica Viva” al Asociației Iubire și Încredere – dirijor dr. Daniela Doroșincă, Corul de copii beneficiari ai Centrului de Zi pentru copii „Sfânta Marina” al Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Iași – coordonator Lucian Isaicu și Corul de copii beneficiari ai Centrului de Zi pentru copii „Mia Casa Inculeț” al Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Iași – coordonator Alina Bădiliță.
Paula Seling, cea care este de trei ani alături de organizatorii acestui eveniment caritabil, a încântat pe cei aproape 1300 de ieșeni veniți în seara de Sfântul Nicolae la Centrul de Conferințe „Providența” atât cu piese din repertoriul propriu, dar și cu cântece de iarnă și colinde. „Vă mulțumesc din toată inima că sunteți aici, în seara aceasta. Este tare important pentru mine să pot, prin intermediul dumneavoastră, să fac un lucru bun, un lucru frumos, de fiecare dată când mi se cere. Și pentru că mi s-a cerut, eu sunt aici, pentru această minunată Fundație și le mulțumesc și colegilor mei că sunt alături de mine astăzi și dumneavoastră că ați venit să ne ascultați”, a menționat artista.
În cele peste două ore au fost interpretate, printre altele, colinde cunoscute, cum ar fi „O, ce veste minunată!”, „Cerul și Pământul” sau „La Viflaim, colo-n jos”, dar și piese de pe cel mai nou album al Paulei Seling, „Povești de iarnă”.