Povestea crinului

Floarea lui cea delicată

Numai soarelui o-arată,

Iar acesta îi trimite

Raze blânde să-l alinte.

Jos în vale, lângă râu,

Șade-n ierburi pân' la brâu,

Ocrotit de-o tufă deasă, 

Un crin alb ca o mireasă.

 

Cum mijește dimineața,

El cu rouă-și spală fața

Și o-ndreaptă-apoi sfios,

Către cerul luminos.

 

Floarea lui cea delicată

Numai soarelui o-arată,

Iar acesta îi trimite

Raze blânde să-l alinte.

 

Și petrece pe pământ

Numai el cu cerul sfânt,

Numai el cu mândrul soare,

De când crește până moare.

                  ***

Crinul e, copilul meu, 

Chipul sufletului tău:

Alb, curat, privind mereu

Numai sus, la Dumnezeu.

 

(Poezii cu iz de Filocalii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2011)

Ultimele din categorie