Noul sediu al Protopopiatului Iaşi II aşteaptă, în aceste zile, veşmântul sfinţirii.

A fost greu? A fost uşor? Ne răspunde părintele protoiereu Vilie Doroşincă: „La 1 mai 1991, când s-a despărţit protopopiatul existent în două unităţi administrative distincte, noi am plecat cu o maşină veche, două covoare, două fotolii stricate, alte două birouri vechi şi suma de 100.000 de lei. Din banii aceştia trebuia să plătim chiria şi salariile angajaţilor”.

Aşa a început călătoria. Din sediul principal în care se afla Protopopiatul Iaşi în anul 1991, actuala Bibliotecă „Dumnitru Stăniloae”, s-a pornit la un drum al pribegiei. Un drum cu cinci opriri. Căci, de cinci ori a fost mutat sediul. De fiecare dată, cu tot cu arhivă, mobilier, depozit de lumânări şi multe altele. De fiecare dată, cu întrebarea „Oare aici cât vom mai sta?”...

Prima oprire s-a făcut la casa parohială a bisericii Frumoasa. Un etaj al fostului Palat de pe Ziduri a devenit, astfel, primul sediu. „Condiţii bune, dar improprii. Clădirea era şi casă parohială şi oficiu parohial, simţeam că deranjăm activitatea parohiei Frumoasa”, îşi aminteşte părintele protoiereu Vilie Doroşincă.

Astfel, în luna mai a anului 1993, sediul a fost mutat în Palatul Sturza, pe atunci parte a Universităţii de Arte „George Enescu”. A fost o mutare strategică, protopopiatul „dezrobind”, astfel, fostul sediu al istoricului Seminar Veniamin. În urma acestei acţiuni, clădirea a fost câştigată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care a înfiinţat aici Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

Din nou, la drum. În anul 1995, angajaţii erau deja instalaţi în câteva camere din actualul Cămin Teologic „Sfântul Nicolae”. Pentru puţin timp, căci aici au trebuit cazaţi studenţii Facultăţii de Teologie.

Următoarea staţie: casa parohială a bisericii Ziua Crucii, din cartierul Nicolina. S-a stat aici, până când părintele protoiereu a hotărât, cu acordul preoţilor din protopopiat, cumpărarea unui sediu propice desfăşurării activităţii. Şi au găsit unul, într-o casă din strada Ion Neculce, numărul 36 - acolo unde funcţiona, pe atunci, un bar de cartier.

Protopopiat, în loc de bar

Părintele Vilie Doroşincă îşi aminteşte mutarea istorică, din anul 2001: „Când am găsit acea casă, acolo era un bar. A fost greu, dar am reuşit să cumpăram clădirea şi 470 metri pătraţi de teren. Totul, numai din economiile băneşti adunate la fondul protopopesc. Apoi, am lărgit casa, am modificat-o şi am modernizat-o, astfel încât să se poată desfăşura acolo toată activitatea misionară, administrativă şi filantropică caracteristică unui sediu de protopopiat”.

Prima locaţie în proprietate a unui protopopiat din Iaşi a fost sfinţită în ziua de 13 octombrie a anului 2001, de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Daniel, actual Patriarh al României. După 11 ani de misiune şi slujire, sediul resimţea necesităţile aduse de noul context social. „Cel mai greu era la desfăşurarea şedinţelor preoţeşti. La început, le ţineam în diferite biserici din oraş. Dar, nu întotdeauna discuţiile erau demne de spaţiul sfânt al unei biserici. În ultima perioadă, ne desfăşuram şedinţele lunare în sala Iustin Moisescu, de la Centrul Eparhial. Nu mi-am dorit altceva, decât ca preoţii să aibă condiţii mai bune. Am cerut atunci părerea lor, părere care, în două sau trei şedinţe la rând, a fost mai mult decât favorabilă”, spune părintele Doroşincă.

Un locaş clădit pe jertfă

Noul început, realizat pe structura vechii clădiri, a fost unul în care prea puţini au crezut dar, în care, credinţa a dat roade. „Plecarea la drum s-a făcut cu binecuvântarea părintească a Părintelui Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la care s-a alăturat îndemnul şi acceptul preoţilor din jurisdicţia protopopiatului”.

În linişte liturgică şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în ziua de 21 iulie a anului 2012 s-a pus temelia noului aşezământ. În aceeaşi zi, au început şi lucrările, după planurile doamnei arhitect Smărăndiţa Gabriela Gâlea şi cu participare firmei câştigătoare la licitaţie, SC Prestarea SRL Iaşi. Nu a fost deloc uşor. Încercări au existat la tot pasul. Într-una dintre zile, o grindă de două tone s-a prăbuşit cu tot cu un muncitor. „A fost mâna lui Dumnezeu, că nu a păţit nimeni nimic”, îşi aminteşte părintele.

În toate s-a văzut mâna lui Dumnezeu. Căci, se punea întrebarea logică: „Cu ce bani, în acestă perioadă de criză economică?”. Cu nimic altceva, decât cu economiile adunate la fondul protopopesc, din anul 2001, până în prezent. Şi asta, fără a fi crescute debitele parohiilor.

Mai mult decât din punct de vedere financiar, acest sediu a izvorât din jertfă şi dragoste. Jertfă a părintelui protoiereu, prezent mai mereu pe şantier. De multe ori, acolo îl prindea şi noaptea, şi sâmbăta – măsurând, socotind şi cântărind alături de Constantin Nichifor, directorul firmei executante.

Jertfă a întregii echipe de la Iaşi II. În niciun moment din toată acestă perioadă nu s-a întrerupt activitatea, pentru ca preoţii să nu aibă de suferit. De aceea, părintele îi numeşte mucenici pe colaboratorii săi. „Au suportat zgomot şi praf, dar şi-au făcut treaba în mod exemplar. Pe acestă cale, ţin să le mulţumesc”.

Lucrările s-au finalizat la 1 august 2013. De la un morman de moloz, s-a ajuns la o clădire cu două nivele. Aceasta cuprinde o sală de conferinţe, cu o capacitate de 120 de locuri, dotată cu sisteme de internet şi sonorizare de ultimă generaţie, birou asistenţă socială, casierie, birou contabilitate, secretariat, arhivă, o sală pentru oficiu, birou de consiliu şi biroul părintelui protoiereu. Încăperile au fost mobilate după ultimele standarde. Totul este nou, pentru oamenii vechi.

Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea noului sediu

În clădire, totul este impecabil, din punct de vedere lumesc. În egală măsură, aici se respiră duhovniceşte. Este aşa, pentru că sediul are ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.

În sala de şedinţe a fost gândită o absidă, în care a fost amenajat un colţ sfânt. Aici străjuiesc o candelă aprinsă şi două mari icoane din mozaic, ce au în centru Sfânta Evanghelie. Acestă atmosferă duhovnicească se resimte şi la locuitorii cartierului care, atunci când trec pe lângă sediu se închină, ca şi cum s-ar afla în faţa unei biserici. „Când am venit aici, în anul 2001, copii huiduiau, scuipau şi aruncau cu pietre. Acum suntem cei mai buni prieteni. Mulţi au fost ajutaţi de către noi, prin Biroul de Asistenţă Socială. Când trec prin faţa sediului, se însemnează cu semnul Sfintei Cruci”, relatează părintele Vilie.

Când a luat cârma protopopiatului, părintele protoiereu nu se gândea că va ajunge aici. La un sediu propriu, fără să mai plătescă chirie şi fără să fie mutat de ici, colo. La o clădire modernă, cu toate facilităţile. „Acum trăim momente de bucurie şi de mulţumire. Aduc mulţumire lui Dumnezeu, în primul rând, pentru că s-a simţit dumnezeiasca Lui mână. Aduc mulţumiri alese Înaltpreasfinţitului Teofan care, ca un părinte adevărat, ce are grija casei sale, a aprobat construirea acestui sediu şi s-a interesat îndeaproape de fazele lucrării. Le mulţumesc preoţilor din protopopiatul Iaşi II, mulţumesc domnului Constantin Nichifor, directorul firmei executante şi muncitorilor săi, care au înţeles să se jertfească, mulţumesc angajaţilor protopopiatului, care au suportat inconvenientele şantierului. Într-un cuvânt, mulţumesc tuturor celor care, într-un fel sau altul, s-au implicat în buna desfăşurare a lucrărilor”.

Planuri misionare şi filantropice de viitor

Ziua de 15 octombrie a anului 2013 va reprezenta un moment istoric. Atunci, noul sediu îşi va primi veşmântul sfinţirii.

Părintele protoiereu îşi doreşte ca, în spaţiul fostului sediu, să se amenajeze un aşezământ social. „Încă nu ne-am mutat dar, după sfinţire, vom da în folosinţă noul sediu. În spaţiul cel vechi va fi amenajat un apartament social, aşa cum am gândit de la început. Două camere, un hol şi o bucătărie vor servi pentru preoţii care vin de la depărtare, pentru clericii care vin la spital şi nu au unde să rămână peste noapte”.

Timpul nu se va opri în loc pentru Protopopiatul Iaşi II. Căci, aici găseşti oameni ce ştiu, din proprie experienţă că, fără ajutorul lui Dumnezeu şi jertfa personală, nimic nu se poate realiza.