Preacucernice părinte decan, înainte de toate, vă rog să-mi spuneți câteva cuvinte despre pasiunea sfinției voastre pentru istorie, în general, și pentru „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, în mod special. Când și cum s-a manifestat această pasiune și când ați realizat că ea va constitui drumul dumneavoastră profesional?

Pasiunea pentru istorie am descoperit-o încă din primii ani de școală gimnazială, și ea a cunoscut progrese însemnate în anii de studii ai Seminarului de la Mănăstirea Neamț, unde l-am avut ca profesor pe părintele Constantin Cojocaru, un om foarte pasionat de materia pe care o preda și care avea darul să transmită și elevilor săi înclinația spre studiu. Au urmat apoi studiile de la Facultatea de Teologie din București, între anii 1983 - 1987, unde l-am avut ca profesor pe  părintele Nicolae Șerbănescu, un celebru istoric și un mare patriot, care lucrase în trecut la arhivele Patriarhiei Române. Apropiindu-se finalul facultății, trebuia să optez pentru o lucrare de licență și m-am gândit că cel mai adecvat domeniu ar fi cel al istoriei, contribuind la acest lucru și întâlnirea cu academicianul și cunoscutul profesor Emilian Popescu, cel care ne-a fost îndrumător de an și care ne-a predat Istoria și Spritualitatea Imperiului Bizantin. În concluzie, cred că disciplinele studiate, profesorii pe care i-am avut, probabil și o aptitudine și o înclinație personală către acest domeniu, dar și convingerea că în activitatea de preot, misiune pe care aveam de gând să o îmbrățișez, există o mulțime de lucruri care fac trimitere la istorie, au făcut să-mi dezvolt ulterior studiul către istoria bisericească, în special către disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la care m-am înscris și la doctorat, finalizat cu o lucrare despre filantropia Bisericii noastre.

În general, se spune despre disciplina „Dogmaticii Ortodoxe” sau despre disciplinile biblice că ar fi „reginele” Teologiei. Care este locul obiectului „Istoriei Bisericii Ortodoxe Române” în programa de studii a unei facultăți de Teologie? Cât este este ea de importantă?

Fiecare disciplină teologică are valoarea și rostul ei. Într-adevăr, există acele discipline „regine” de care ați amintit, cele fundamentale, în primul rând cele biblice, pentru că plecând de la teologia biblică putem ajunge la cea sistematică, la Dogmatica ortodoxă, la apărarea credinței, de care se ocupă obiectul Îndrumări misionare,  sau putem alcătui o predică sau o cateheză, în domeniul Omileticii. Toate aceste obiecte sunt strâns legate între ele. De exemplu, în acest an îl omagiem pe Părintele Dumitru Stăniloae, cel care a fost doctor în Istorie Bisericească. Sunt convins că istoria l-a ajutat foarte mult să ajungă un mare dogmatist al Bisericii și un mare trăitor al învățăturii acesteia.

Ca să dau însă un răspund întrebării dumneavoastră, cred că disciplinele istorice au rostul lor aparte într-o școală de Teologie, deoarece Hristos Însuși S-a Întrupat în istorie, Biserica a fost instituită în istorie, învățătura acesteia a fost formulată prin sinoade ce au avut loc în istorie, sfinții sunt personalități istorice etc. Pe de altă parte, istoria trebuie să ne conducă la prezența lui Dumnezeu Creatorul în ea. Ca profesor de istorie bisericească, dincolo de evenimentele pe care le discut cu studenții și dincolo de personalitățile-model prezentate, sunt dator să arăt prezența lui Dumnezeu în istorie. E adevărat că mai întâi a fost Istoria Bisericească Universală, din care s-a desprins ulterior Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că mai întâi vorbim de Biserica lui Hristos, apoi de împărțirea acesteia în biserici naționale, însă nu trebuie să uităm că fiecare din aceste biserici naționale deține toate caracteristicile Bisericii-mamă, în mod plenar și complet. În cazul țării noastre, faptul că avem un creștinism foarte vechi, de origine apostolică, întrucât la noi au predicat doi dintre Sfinții Apostoli, respectiv Andrei și Filip, denotă că avem și o istorie a Bisericii noastre foarte veche. De aceea, a fost foarte bună ideea introducerii acestei Istorii a Bisericii Ortodoxe Române în cadrul disciplinelor teologice, alături de Istoria Bisericească Universală. Cel dintâi profesor al Istoriei Bisericii Ortodoxe Române a fost, la București, cunoscutul profesor Nicolae Dobrescu; în 1958 a fost alcătuit primul manual, apoi a urmat la catedră părintele profesor academician Mircea Păcurariu, etc.  Studierea acestei discipline este un domeniu distinct, pentru că și Biserica noastră este o componentă distinctă.

„Biserica a făcut istorie în istoria neamului”

Există diferențe majore între predarea „Istoriei Bisericii Ortodoxe Române” și predarea Istoriei laice?

Există diferențe, în sensul că Istoria este mai cuprinzătoare, însă la facultatea noastră, Istoria Bisericii Ortodoxe Române este predată în strânsă legătură cu Istoria României, pentru că Biserica a făcut istorie în istoria neamului. De la începuturile noastre ca neam, la apariția în țara noastră a învățământului și a primelor școli, la reintroducerea limbii române și până la Unirea Principatelor, la dobândirea independenței și la înfăptuirea României întregite, vom vedea că Biserica și creștinismul, prim marii ei ierahi și preoți, au avut un rol esențial. Nu putem disocia istoria neamului de istoria Bisericii lui.

Cu ce ar trebui să rămână un student teolog după absolvirea cursului „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”?

Cred că ar trebui să rămână în primul rând cu o dragoste mai mare sau crescândă față de Biserică, fiindcă din tot parcursul acesteia, studentul ar trebui să afle și să deducă că Biserica a avut un rol esențial, nu doar din perspectivă strict spiritual - duhovnicească, care este misiunea ei fundamentală, ci și în domeniul culturii. De asemenea, trebuie să rămână cu reperele de seamă din Istoria Bisericii noastre, să știe, de exemplu, când au luat ființă mitropoliile sau când au fost adăugate episcopiile, să știe care au fost ierarhii care au făcut ca Biserica noastră să ajungă unde este astăzi și care au avut o contribuție foarte importantă la păstrarea credinței și la dezvoltarea unui sentiment patriotic, la activitățile sociale și la legăturile cu alte biserici, să știe ierarhii, slujitorii și mirenii Bisericii noastre care au ajuns sfinți, fiindcă aproape în fiecare lună a anului bisericesc pomenim unul sau mai mulți sfinți români, etc. Biserica folosește istoria ca un argument în favoarea formării mai cu seamă a preoților, dar și a credincioșilor, în general.

„Relatările istorice pot ajuta la dezvoltarea unei vieți duhovnicești și a deprinderii unor virtuți”

Dacă tot ați pomenit de folosul studiului „Istoriei Bisericii Ortodoxe Române”, ce rol joacă această disciplină în activitatea ulterioară a absolvenților de Teologie, a viitorilor preoți, și prin aceștia, în viața credincioșilor? 

Există multe sărbători, și chiar duminici, cum ar fi cele închinate sinoadelor ecumenice sau Duminica Ortodoxiei,  închinate unor evenimente din istoria Bisericii sau unor personalități din istoria Bisericii, la sfinții Bisericii Universale, dar și la sfinții Bisericii noastre. De pildă, la sărbătoarea Crăciunului care se apropie, vom vorbi despre acest eveniment unic în viața lumii și din perspectivă istorică, pentru a arăta realitatea Întrupării Mântuitorului. La fel se întâmplă și la celelalte mari sărbători, iar pe sfinții prăznuiți tot istoria ni-i aduce în atenție. Cred că un preot care se referă în cuvântul său la o perioada istorică și la un context istoric adecvat, poate vorbi mult mai ușor despre actualitatea mesajului creștin. Pornind de la o istorie și de la niște repere trecute, pot fi găsite soluții actuale mult mai ușor. Istoria este cea care transmite informații, dar și cea care aduce și învățături benefice pentru credincioșii timpurilor noastre. Viețile Sfinților, de pildă, cuprind o serie de elemente istorice care sunt foarte gustate de credincioși. Pentru a reține o învățătură dogmatică, uneori este mai dificil, fiindcă presupune o anumită subtilitate, însă elementele istorice mai generale sunt mai accesibile, precum și deosebit de importante. Cred că toate aceste relatări istorice legate de sărbătorile închinate Mântuitorului, sfinților în general sau sfinților români, pot ajuta la dezvoltarea unei vieți duhovnicești și a deprinderii unor virtuți pe care le-au avut sfinții prăznuiți.

Ce metodă de studiu recomandați pentru o mai bună însușire a informațiilor materiei pe care o predați?

Există desigur, metodele utilizate în general, însă, în mod special, eu pun accent, pe cât posibil, la trimiterile la contextul istoric mai larg. E greu a reține date multe, nume și cifre, însă ceea ce mi se pare foarte important este reprezentarea contextului istoric a evenimentului care a avut loc, sau a cadrului în care o personalitate a activat. Un eveniment nu se produce în mod spontan, instantaneu, ci anumite circumstanțe îl creează, iar evenimentul în sine determină la rândul său anumite consecințe de scurtă sau de lungă durată. Prezentând contextul mai larg, este mai ușor de înțeles și reținut evenimentul istoric atât pentru pasionații de istorie, cât și pentru studenți, în general.

Ce mesaj doriți să transmiteți, în încheiere, celor care intenționează să urmeze cursurile unei facultăți de Teologie? De ce ar alege această facultate și nu alta?

Dincolo de disciplinile care-l formează ca om pentru lumea aceasta, Facultatea de Teologie îi deschide studentului și perspectiva vieții veșnice, întrucât teologia este, potrivit unui mare părinte al Bisericii, „știința vieții veșnice”. În plus, un student teolog se poate descoperi mai bine pe sine, își poate afla sensul și menirea sa și cum să trăiască frumos în această lume încă de tânăr, pentru a câștiga sau răscumpăra timpul, după spusele Sfântului Apostol Pavel.