Praznicul Botezului Domnului la Marea Baltică
Luni, de Praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord va săvârși Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi în Stockholm
Luni, 6 ianuarie 2025 de Praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie va săvârși, începând cu ora 09:00, Sfânta Liturghie Arhierească și Sfințirea mare a apei în Biserica Parohiei Sfânta Treime, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul și Sfântul Ierarh Ioan Maximovici din Tungelsta-Stockholm, apoi va conduce procesiunea la Marea Baltică din arhipelagul capitalei unde va cufunda și va ridica Sfânta Cruce.
Mă aflu în aceste zile ale Epifaniei în Regatul Norvegiei, călătorind cu Crucea din fiord în fiord, în căutarea aproapelui, înfruntând cu bucurie gerul și zăpezile viscolite, spre a-L slăvi cu râvnă pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel Botezat de Prorocul Ioan în Iordan, mărturisit de Tatăl și adeverit de Duhul Sfânt în Chip de Porumbel. Domnul să vă dăruiască tuturor alinare, bucurie și nădejde!, a transmis PS Părinte Macarie.