Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ioan cel Nou”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Exarhul Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, părintele protosinghel Dosoftei Dijmărescu a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța Praznicului Înălțării Domnului. „Era nevoie de acest act al Mântuitorului Iisus Hristos al Fiului lui Dumnezeu întrupat pentru a-și împlini scopul pentru care s-a întrupat și anume reunirea oamenilor cu Dumnezeu. (…) Rostul și necesitatea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos – să ducă firea umană pe care o avea în mod deplin, fiind om deplin, și anume firea umană transfigurată după Înviere să o ducă în sânul Sfintei Treimi, să fie capabilă de unitatea cu firea dumnezeiască. (…) Prin înălțarea firii omenești, devenită capabilă de unitate cu firea dumnezeiască, nu vorbim numai de firea unei persoane, ci și de relațiile care se constituie între noi prin firea omenească.”

Părintele exarh cultural a evidențiat faptul că Înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos este un îndemn la pregătirea întâlnirii noastre cu Dumnezeu. Pe lângă curățirea și sfințirea sufletului nostru, necesare Înălțării noastre – pentru că Mântuitorul S-a înălțat cu firea curată, fără de păcat, cu firea transfigurată – pentru a putea să ne înălțăm unul câte unul și împreună avem nevoie ca legăturile dintre noi să le trăim în mod curat, potrivit, în harul Duhului Sfânt. De asemenea, această Înălțare a Mântuitorului cu trup la cer este foarte specific menționată în Sfânta Evanghelie. Faptul că El în întregime, ca persoană, Dumnezeu și om, S-a Înălțat la Cer este o importantă mărturie privind valoarea trupului, valoare dată de capacitatea trupului de a se transfigura; trupul împreună cu sufletul alcătuiesc persoana umană care este capabilă de unirea cu Dumnezeu. Deci este un îndemn pentru a avea grijă de menținerea trupului în starea aceasta, care îl face capabil de transfigurare, și anume nu o chemare spre lucrarea patimilor, aceasta este înlăturată, ci o chemare la a lucra fapte după voia lui Dumnezeu prin trup.”

În continuare, soborul slujitor condus de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a oficiat slujba Parastasului pentru eroii neamului românesc.

La finalul Parastasului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a rostit un cuvânt de învățătură despre ziua în care sunt pomeniți cei care s-au jertfit pentru libertate și pentru credința ortodoxă, Ziua Eroilor. Ierarhul a vorbit despre momentul în care a fost instituit cultul eroilor, la scurt timp după realizarea României Mari, și a prezentat câteva date concrete referitoare la momentele în care Sfântul Sinod al Bisericii Române a hotărât ca Ziua Înălțării Domnului să fie moment de pomenire a celor care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre curajul celor care au apărat patrimoniul național și spiritual. „Eroii, ca şi sfinţii, nu sunt din mit sau din legendă, ci ei au fost militarii – generali, ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, secundaţi în situaţiile de limită de tineri şi bătrâni, de bărbaţi şi femei, de elevi şi studenţi, de ţărani şi muncitori, de preoţi şi teologi – care şi-au îndeplinit responsabilităţile, din conştiinţă, cu hotărâre şi caracter. Ei au fost gata oricând să-şi asume nobila condiţie de eroi ai neamului pe care l-au slujit cu jertfelnicie. (…) Eroii au luptat împotriva celor care au vrut să ne răpească patrimoniul naţional şi spiritual, fie otomani, fie tătari, fie maghiari, fie slavi, fie polonezi, fie și tot să fie…. O astfel de atitudine nici Dumnezeu nu o condamnă, ea fiind în concordanţă cu învăţătura Bisericii.”

Părintele Arhiepiscop a subliniat faptul că lupta celor care și-au dat viața pentru libertatea urmașilor a contribuit extraordinar la păstrarea valorilor ortodoxe în țara noastră. „De multe ori, pacea propovăduită de Biserică a trebuit dobândită prin luptă. Rovine, Posada, Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, Războieni, Podul Înalt, Călugăreni, Plevna şi Smârdan ş.a. stau mărturie în acest sens. Cei care au ţinut la neamul lor nu şi-au înclinat capul, nici nu şi-au întors obrazul, ci s-au angajat în luptă. În atari situaţii, Dumnezeu cere omului alte măsuri comportamentale, mai ales atunci când este în discuţie credinţa, neamul şi ţara. Sigur, pacea este preferabilă războiului, dar nu cu orice preţ. Dacă sfinţii noştri voievozi nu ar fi luat atitudine, să fiţi încredinţaţi că astăzi nu am fi fost nici români şi nici creştini. Iar dacă nu ar fi fost eroii care să fi luat atitudine împotriva comunismului, mulţi dintre ei sfârşind în temniţe, în lagăre şi în închisori, astăzi nu am fi avut nici Paşti şi nici Crăciun. Iar dacă în 1989 nu ar fi fost tinerii eroi, care să spună Nu! ateismului, Dumnezeu ar fi fost scos în afara hotarelor ţării noastre. Or, ce ar fi însemnat neamul şi ţara fără Dumnezeu?! Eroii au trecut cu demnitate peste hotarele acestei lumi, lăsându-ne modelul şi convingerea că istoria unui neam este pentru fiecare o istorie a slujirii acestuia. De aceea, gloriile lor au rămas nepieritoare. Fie ca toţi eroii neamului, pentru rugăciunile Sfintei noastre Biserici, să se înregimenteze în rândul sfinţilor militari din Împărăţia lui Dumnezeu!”

În întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au fost oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la 10 martie 1920 ca pomenirea sufletelor eroilor neamului românesc să se facă la Praznicul Înălțării Domnului. Prin hotărârile sinodale din 1999 şi 2001, această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.