Prea multă iarnă zace amânată

În debarale bine încuiate,

Și am lăsat prea mult pe altă dată

Acel moment când nu avem dreptate.

Metafora călduță, aburcată

Pe șevalet, e altă vietate,

Prea multă iarnă zace amânată,

Doar ca să demonstrăm că se mai poate.

Pe chip purtăm o lacrimă sărată,

În piept o amintire ni se zbate,

Ascunsă la vedere și lăsată

Să cânte-ncet colindele uitate.

Prea multă iarnă zace amânată...