Bogata arhivă a Episcopiei Huşilor, ce cuprinde documente începând din anul 1834 şi care funcţiona în condiţii total improprii, este găzduită, începând din această lună, într-un nou sediu, adaptat cerinţelor de păstrare şi conservare a fondului arhivistic.

„O arhivă nu înseamnă altceva decât un fragment palpabil de istorie, o istorie pe care dorim să o transmitem, în bune condiţii, şi generaţiilor viitoare. De aceea, avem datoria să păstrăm şi să conservăm fiecare act ce reprezintă trecutul nostru. Noua arhivă a necesitat lucrări complexe şi costuri foarte mari, dar ne-a ajutat Dumnezeu şi am împlinit acest lucru, care era atât de necesar şi de stringent de făcut“, a subliniat Episcopul Huşilor.

Pe lângă noul sediu al arhivei episcopiei, PS Corneliu a mai sfinţit, ieri, lucrările de reparaţie şi modernizare a birourilor Administraţiei eparhiale şi cele de consolidare a beciului domnesc, care se aflau, de asemenea, într-o stare accentuată de degradare. „Mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat în ducerea la bun sfârşit a acestor lucrări complexe şi mulţumesc, de asemenea, colaboratorilor mei şi tuturor celor care au dus, timp de luni şi luni de zile, o muncă asiduă, pentru a ne putea bucura, astăzi, de satisfacţia unui lucru bine făcut. Iar orice lucru bun se împlineşte cu foarte mult sacrificiu, mai ales aici şi mai ales în zilele noastre“, a spus Preasfinţitul Părinte Corneliu.

Pilda îngerului trimis pe pământ, pentru a afla lucrul cel mai de preţ

Bucuria finalizării lucrărilor de reparaţie şi modernizare a obiectivelor menţionate a fost întregită, ieri, de mulţimea de credincioşi care s-a adunat în Catedrala episcopală din Huşi, pentru a fi prezenţi la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Corneliu, înconjurat de un ales sobor de clerici, din care au făcut parte părinţii protoierei din protopopiatele eparhiei, clericii din Administraţia eparhială şi slujitori ai Catedralei episcopale. Atmosfera duhovnicească a fost înfrumuseţată de răspunsurile corului Catedralei episcopale şi de cele ale corului elevilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur“, din Huşi.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor la finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Corneliu a făcut o paralelă între convertirea la credinţă a vameşului Zaheu, descrisă în Evanghelia Sfântului Apostol Luca, şi pilda îngerului trimis de Dumnezeu în lume, pentru a afla lucrul cel mai de preţ şi a i-L aduce: „Se spune că Dumnezeu a trimis un înger pe pământ, să caute şi să-I aducă cel mai preţios lucru pe care el îl va afla. Şi a nimerit îngerul într-o luptă, într-un război, cu suferinţe şi cu lacrimi. Iar îngerul a luat sufletul unui om care suferise în această luptă şi l-a dus înaintea lui Dumnezeu, spunându-I: «Cel mai de preţ lucru pe care l-am găsit este ca cineva să-şi sacrifice propria viaţă pentru neamul lui şi pentru apărarea ţării lui, dar mai ales a celor care nu se pot apăra». Dumnezeu i-a răspuns că este acesta un lucru mare, dar nu cel mai mare. Şi s-a întors îngerul pe pământ, găsind, de această dată, într-un spital, o soră care, îngrijind bolnavi contagioşi, s-a îmbolnăvit ea însăşi şi şi-a dat duhul. «Cu adevărat, cel mai mare lucru şi mai de preţ este acela de a fi în stare să-ţi dai propria viaţă pentru a-ţi salva semenul», a spus îngerul. Dumnezeu s-a bucurat, dar i-a răspuns, din nou, că nici acesta nu este cel mai mare şi mai de preţ lucru care poate fi pe pământ. Îngerul s-a întristat şi a plecat a treia oară. Şi ajungând, într-o seară, la o casă, a văzut o lumină slabă ce lumina odaia. Iar în afara casei era un tâlhar, care se pregătea să-i atace pe cei din casă şi să-i jefuiască. Dar când a ridicat tâlharul privirea pe geam, a văzut o femeie care îşi închina pruncul, înainte de a-l culca, spunându-i rugăciunea şi însemnându-l cu semnul sfintei cruci. Atunci s-a oprit şi şi-a adus aminte cum la fel făcea şi mama lui cu el, când era mic. Şi a început să plângă atât de tare, încât stăpânii casei au ieşit afară, să vadă ce se petrece. Şi le-a mărturisit lor trecutul lui zbuciumat şi plin de păcate. Iar pe când mărturisea, sufletul i-a părăsit trupul. Îngerul i-a luat sufletul şi l-a dus înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a spus: «Acesta este cel mai mare şi mai de preţ lucru de pe pământ. Când un suflet chiar păcătos, un suflet care a uitat de mine, se întoarce şi revine la starea lui firească». Aşa şi Zaheu, mai-marele vameşilor din Ierihon, şi-a schimbat viaţa atunci când L-a întâlnit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Precum tâlharul care şi-a amintit de lucrurile frumoase şi curate din fosta lui viaţă, şi vameşul Zaheu, privind pe Mântuitorul, a simţit nevoia de a mărturisi public propria viaţă, iar sufletul lui şi-a găsit odihna în Izvorul Vieţii“.