Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul a slujit la Parohia „Sfântul Nicolae” din Humulești
De sărbătoarea Sfintei Treimi, credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Humulești, Protopopiatul Târgu Neamț, au trăit clipe de aleasă bucurie duhovnicească prin prezența și slujirea Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit slujba Sfintei Liturghii și a oficiat rânduiala de sfințire a noii clopotnițe a bisericii parohiale.
Evenimentul a reunit un număr mare de credincioși din Humulești, din orașul Târgu Neamț și din localitățile învecinate, care au venit să se roage și să se bucure împreună de acest moment important din viața comunității.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor a evidențiat însemnătatea praznicului Sfintei Treimi, subliniind profunzimea teologică și duhovnicească a acestei sărbători:
Astăzi prăznuim Sfânta Treime, praznicul Sfintei Treimi. Taina Sfintei Treimi este o taină de neînțeles pentru cei necredincioși. Tatăl, Fiul și Sfântul Duh — un singur Dumnezeu, într-o ființă și trei persoane. Nu s-ar fi putut ajunge la o asemenea înțelegere fără ca Dumnezeu Însuși să-L fi inspirat pe om, făcându-Se cunoscut în acest fel.
De aceea, avem acest praznic distinct în cursul anului, ca să înțelegem cât de important este să ne cunoaștem credința, să ne-o asumăm, să o mărturisim și să o trăim. Cunoașterea dreaptă a lui Dumnezeu este urmată întotdeauna de un legământ pe care îl facem cu El, legământ pe care El întotdeauna îl ține.
Praznicul Sfintei Treimi este legat de praznicul Cincizecimii, pentru că Domnul S-a descoperit în mod deosebit la Cincizecime. La cincizeci de zile după ce poporul iudeu a trecut prin Marea Roșie, Paștele Iudaic, adică trecerea din robia și asuprirea Egiptului spre Țara Făgăduinței, Moise a primit tablele Legii pe Muntele Sinai. Atunci l-a cunoscut pe Dumnezeu în Treime și s-a înfricoșat.
„Cum să vorbesc poporului acestuia? Ce să le spun despre Tine? Care este Numele Tău?” — „Eu sunt Cel ce sunt”, îi răspunde Domnul lui Moise. „Așa să le spui.”
Existența din veac, existența fără de început, existența din care toate celelalte sunt chemate la devenire și la părtășie cu Dumnezeu, aceasta se arată în tablele Legii, ca semn văzut. Pe Muntele Sinai, Domnul încheie un legământ cu poporul iudeu: că vor păzi poruncile din tablele Legii.
La final, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul l-a hirotesit pe preotul paroh Lucian Plugaru întru iconom stavrofor, iar preotului coslujitor Vasile Cojocariu i-a fost oferită Crucea „Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”. Totodată, celor care au sprijinit parohia în zidirea noii clopotnițe le-au fost înmânate distincții de vrednicie.
Părintele paroh a mulțumit ierarhului pentru prezența și binecuvântarea oferite, precum și tuturor celor care au sprijinit realizarea acestui proiect, amintind că ridicarea clopotniței a fost rodul unei frumoase jertfelnicii din partea credincioșilor.
După Sfânta Liturghie, soborul slujitor s-a îndreptat spre noua clopotniță, unde Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a săvârșit slujba de sfințire a acesteia.
Turnul clopotniță a fost realizat în stil ștefanian, cu învelitoare din cupru, având temelia placată cu piatră de carieră. Totodată, turnul a fost înzestrat cu un clopot nou, de 160 kg, care se alătură celorlalte două clopote mai vechi: unul de 1000 kg, datând din anul 1910, din timpul păstoririi preotului Vasile Focșa, și celălalt de 500 kg, turnat în anul 1971, în vremea păstoririi preotului Cosma Constantin. În aceeași perioadă, pentru completarea ansamblului parohial, a fost construit un nou lumânărar.
Toate aceste lucrări au fost realizate sub coordonarea și prin purtarea de grijă a păstorilor sufletești, preotul Lucian Plugaru și preotul Vasile Cojocariu, prin jertfa și dăruirea credincioșilor din parohie, cu implicarea consiliului și comitetului parohial, cu sprijinul oferit de Consiliul Județean Neamț, de Primăria și Consiliul Local Târgu Neamț, precum și prin dărnicia altor ctitori, donatori și binefăcători.