Preasfințitul Părinte Episcop Macarie: „Atunci când Moldovei i-au lipsit voievozii purtători de sabie, s-au ridicat ierarhi care au ținut țara cu Sabia Duhului”

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie: „Atunci când Moldovei i-au lipsit voievozii purtători de sabie, s-au ridicat ierarhi care au ținut țara cu Sabia Duhului”

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a aflat în aceste zile în mijlocul credincioșilor români din partea de sud-vest a Suediei.

Marți, 12 decembrie, în biserica românească din Göteborg, Suedia, Preasfințitul Macarie, împreună cu preoții Culai Enache și Alin-Silviu Iosif, a săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru cei bolnavi și neputincioși dar și pentru toți credincioșii comunității. După slujbă, ierarhul, până la orele târzii din noapte, a spovedit și a îndrumat duhovnicește credincioșii.

Miercuri, 13 decembrie, într-o atmosferă de sărbătoare, fiind pomenirea Sfântului Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, ocrotitorul bisericii parohiale din Göteborg, Preasfințitul Macarie a liturghisit laolaltă cu preoții și credincioșii.

În cuvântul său de învățătură, părintele episcop a evocat viața Sfântului Ierarh Dosoftei, atrăgând atenția asupra rolului providențial al acestuia în istoria românilor. „Sfântul Dosoftei era, cum ne spune cronicarul Ion Neculce, «cucernic și blând ca un miel». S-a distins printr-o viață evlavioasă exemplară, de nevoință și de apostolat neobosit. Această blândețe și cucernicie misionară sunt cu atât mai impresionante cu cât Sfântul Dosoftei a traversat una dintre cele mai tulburate perioade din istoria Moldovei. Vremurile erau, așa cum menționau cronicarii, «nepașnice pentru țară».  Moldova era foarte slăbită, pândită de tot felul de imperii hrăpărețe, iar, pe plan intern, intra într-o instabilitate cronică, domniile schimbându-se extrem de des. De aceea, e cu atât mai impresionant zelul cu care Sfântul Dosoftei și-a urmat neobosit și nedescurajat apostolatul, zelul cu care a căutat să aducă în limba română cărțile de cult și să versifice Psaltirea. Mărturisind cu putere multă dreapta credință, a respins toate tentativele de a-i forța trecerea la uniatism, pe când era prizonier în ținuturile poloneze. Cronicarul Ion Neculce după ce îl laudă pentru cucernicia și blândețea sa, spune un lucru foarte important: «În țara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela». Așadar, Sfântul Dosoftei a fost darul lui Dumnezeu pentru Țara Moldovei cea mult chinuită într-o vreme a încercărilor și a necazurilor. Este o tainică lucrare a lui Dumnezeu, căci atunci când Moldovei i-au lipsit voievozii purtători de sabie, iată că s-au ridicat ierarhi care au ținut țara cu Sabia Duhului. Să ne rugăm, așadar, Sfântului Dosoftei, să ne ajute și în aceste vremuri de grea cumpănă pentru țara noastră”.

La finalul Liturghiei de hram, episcopul român a împărțit daruri copiilor mici și a binecuvântat pe cei prezenți la slujbă, cinstind împreună icoana de mari dimensiuni a Maicii Domnului Potirul Nesecat, aflată în dreapta catapetesmei din lăcașul românesc.

Citește despre: