Precum este o ierarhie a valorilor, tot așa este un Ierarh al lor
A nu lucra cu valorile, în sensul în care le-a rostuit Dumnezeu, înseamnă a ieși din ierarhie și a face anarhie. Purtătorul oricărei valori, dacă va ajunge la cunoștința atârnării sale de Dumnezeu, va ajunge drept.
Toate valorile, talentele, ar trebui să se negustorească între oameni, în favoarea lui Dumnezeu, căci precum este o ierarhie a valorilor, tot așa este un Ierarh al lor.
A nu lucra cu valorile, în sensul în care le-a rostuit Dumnezeu, înseamnă a ieși din ierarhie și a face anarhie. Purtătorul oricărei valori, dacă va ajunge la cunoștința atârnării sale de Dumnezeu, va ajunge drept.
Un bărbat de știință, care mărturisește în mediul său pe Dumnezeu, adeseori e mucenic; un conducător de neamuri, dacă se declară atârnător de Dumnezeu, de asemenea e mucenic, ca și cum atârnarea de Dumnezeu ar fi o mare slăbiciune și vinovăție. Și așa pățesc pe rând toți dăruiții lui Dumnezeu când nu se învoiesc la sfatul lumii, să tâlhărească pe Dumnezeu de darul ce li-l dase spre tot lucrul bun, ce au să-l împlinească în lume.
Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toți înzestrații lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri și cu tot felul de haruri.
Regele David, înzestrat deodată cu darul stăpânirii și cu darul prorociei, a căpătat o strașnică pedeapsă, numai fiindcă a îndrăznit să numere poporul (II Regi 24). Darul prorociei i s-a luat o vreme, iar din popor i-au murit 70.000 de oameni – și doar el greșise, nu poporul (II Regi 24, 17).
Deci, înaintestătătorii și deținătorii puterii au să dea seama, chiar de venirea sabiei după dreptate.
(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 171)
Slujirea lui Dumnezeu se face prin slujirea aproapelui
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro