Prin credință, mintea, care a fost mai înainte împrăștiată printre patimi, este eliberată de simțire și dăruită cu pace și cu smerenia gândirii. Atunci când ea trăiește prin simțuri într-o lume senzorială, mintea este bolnavă. Cu ajutorul credinței, mintea este eliberată din temnița acestei lumi, unde a fost înăbușită de păcat și intră într-o nouă lume, unde respiră într-o minunată atmosferă. „Somnul minții” este la fel de periculos ca și moartea, și de aceea este esențial să trezim mintea prin credință la lucrarea duhovnicească, prin care omul se biruie pe sine și alungă patimile. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 55)