Dimineaţa nu-şi deschide întotdeuana ferestrele spre largul mării sau spre mireasma teilor înfloriţi. Ştirile proaste, claxoanele, creditele, covrigii, pubelele de gunoi, gri-ul din tot şi din toate sunt jaloanele noastre din drumurile către ceva.

Asta e! O resemnare asumată! Chipul cioplit cere jertfa sa, stresul este o rubrică importantă la curriculum vitae, ca o încununare cu ghips şi bandaje ale epuizării.

Oamenii Bisericii, însă, pot să trăiască sănătos în orice vreme şi vremuri.

Domnul Iisus Hristos regenerează chipul, asemănarea, suflarea, ţărâna ziditoare, scăpându-ne de masele plastice ce au devenit, în gust şi tendinţă, educaţie, aer, hrană şi haină.

Vrem să trăim sănătos şi veşnic? Să ne hrănim Sufletul, prin Icoană şi Cuvânt.

Mai întâi, să ne gândim sau să experimentăm câteva clipe: fără respiraţie, fără apă, fără pâine, fără haină. Să ne întrebăm imediat: Dacă trupul nu poate trăi câteva clipe, Sufletul meu cum poate să trăiască fără aer, apă şi foc de douăzeci de ani, de treizeci sau şaptezeci de ani?

Apoi, tulburaţi de probleme fiziologice, dar conştienţi, fără imaginaţie, fără gânduri, nici bune, nici rele, să ne hrănim în mod real, prin Icoană şi Cuvânt.

Avem atâtea lipsuri în sate şi oraşe, dar avem unde să găsim leacul, hrana şi mulţumirea pentru omul lăuntric din noi.

Slavă Domnului, pentru potenţialul duhovnicesc al ţării noastre de glorii şi de dor!

La o icoană plăcută simţirii în privire, dintr-o dulce mănăstire, întâlnită undeva pe via dolorosa, Domnul Iisus Hristos vede, într-o sfântă mahramă, chipul Său, în lacrimile noastre. Smerenia ochilor în faţa icoanei sau a sfintelor moaşte va umezi corneea ochiului lăuntric.

Rugăciunea ca mărturisire, mai întâi cu justificări exponenţiale, cu teama negăsirii cuvintelor, cu pumnii strânşi şi în urlet de câine, apoi mai sinceră decât cu propriul cuget, în scâncet de prunc şi melodioasă, va statornici legământul tainicului curcubeu de după potopirea fiinţei.

După revărsarea ta în toate nuanţele rugăciunii, Domnul Iisus Hristos te adună şi îţi salvează bruma de talanţi.

Este bine, în drumul către Împărăţie, să ne însoţim şi să ne împrietenim cu sfinţii. Ei ştiu cel mai bine Calea, Adevărul şi Viaţa!

Să căutăm această prietenie până ce Sfânta sau Sfântul ne vor găsi. Pare un nonsens, nu? Aşa o fi, dacă gândim cu raţiuni contemporane.

Este bine să ne întoarcem la credinţa din poveştile copilăriei. Să credem ca în basme şi o să simţim că basmele se împlinesc.

La un moment dat, ca la vederea unei frumuseţi pământene, vom tresări la chipul dintr-o icoană. Fiecare om are atracţia lui pentru un anumit chip, fie chiar din icoană. Dacă ne ţine pe loc, fără cuvinte, fără detalii în rugăciune, aceea este icoana noastră.

O carte scrisă de oameni duhovniceşti ne va atrage atunci când vom exclama: Uau, pentru mine aţi scris! Sfinte Părinte sau Domnule scriitor, Dumnezeu mi te-a scos în cale! Stăruind în lectura celor sfinte, la un moment dat, într-o librărie, fără cuvinte, nu ştim cum, coperta cărţii de care avem nevoie ne va face cu ochiul.

Să începem de azi să citim Sfânta Scriptură o dată, de zece ori, de o sută de ori. La început, exprimările ni se par arhaice, simţim o stare de plictiseală, derivă în larg, niciun ţărm. După câteva luni, după un an sau mai mulţi ,,lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”.

După sute de cărţi citite, după zbateri la dezbateri, vedem că în Sfânta Scriptură găsim totul. Când vom găsi bucurie şi suspans în Sfânta Scriptură, Cuvântul deja dă în rod.

Pentru educaţia noastră lăuntrică este bine să vorbim mereu cu Preasfânta şi Preacurata Fecioara Maria. Intuiţia mamei pentru ameliorarea vulnerabilităţilor şi cultivarea talentelor la copii nu o are nimeni. Mama-i mamă şi punct!

Cuvântul Domnului Iisus Hristos are frumuseţea şi nobleţea trupească a Măicuţei Sale.

Într-o frumoasă rugăciune se spune că ,,este mai presus de întreaga înţelepciune şi feciorie!”

Maica Domnului nu avea şcoli înalte, era la timpul codiţelor în păr, dar ce nobleţe avea această Copilă care a spus: „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!”

Cum a reuşit inimioara unei tinere Domniţe să primească din veşnicie, pentru veşnicie, o misiune mondială?

Cum a reflectat, cum a intuit, ce curaj a avut când a ştiut că prin sufletul ei va trece sabie?

Cum a suportat durerea nevinovată pentru Fiul nevinovat?

Ce înţelepciune avea, de punea totul în inima sa, fără să se laude, fără să se întristeze?

Dacă Maica Domnului a ştiut şi a putut, de la vârsta adolescenţei, ştie cel mai bine şi poate cu fiecare dintre noi.

Orice icoană a Maicii Domnului este o carte deschisă de înţelepciune.

Este bine să nu ne rispim în multe, nici măcar în cele sfinte. Nu putem lua într-un tratament azi antibiotice, mâine vitamine şi poimâine pauză de bere.

După această scurtă educaţie prin Icoană şi Cuvânt, să nu ne mai despărţim de Biserică şi de Tainele ei. Aici, mereu, cale de-o viaţă către suflet, simţurile omului lăuntric, după primenire, se vor contopi hrănindu-se cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.

Doamne, ajută-mă să trăiesc ceea ce cred şi scriu! Mai am o cale de-o viaţă către sufletul meu!