În 1990, m-am îmbolnăvit şi am urmat tratamentul prescris de medic. În februarie 1991, mi s-a spus că trebuie să fiu operată, dar m-am gândit că, având „evlavie şi dragoste de Sfânta Parascheva”, e bine să merg mai întâi la moaştele ei. Nu am reuşit să ajung la racla Sfintei în ziua de 40 de mucenici, așa cum îmi propusesem, pentru că a apărut o piedică. Împreună cu fiica mea, am ajuns la Iaşi pe 25 martie, de sărbătoarea Bunei Vestiri, am luat din oraş o sticlă pentru aghiazmă, am umplut-o şi am pus-o în geantă, rezemată în picioare, pentru că pierdusem dopul.

M-am aşezat la capul Sfintei, am pus mâna dreaptă pe capul Cuvioasei şi m-am rugat pentru vindecare. Deodată, a trecut prin mâna mea ca un curent, am tras mâna cu frică, neştiind ce-a fost, dar n-am spus nimic, până la sfârşitul Sfintei Liturghii. Am repetat gestul punerii mâinii pe Cuvioasă, dar nu am mai simţit curentul acela. La sfârşitul slujbei, nu mă mai înduram să plec din Catedrala cea plină de frumuseţe şi sfinţenie.

În tren, când am scos din geantă o gustare pentru mine şi fiica mea, am văzut cu uimire că din sticla fără dop, plină cu aghiazmă, deşi era lăsată într-o parte, nu se vărsase nici un strop: sticla era plină ochi! Am început să strig în gura mare, spunând tuturor de această minune. Ajungând acasă, am simţit că m-am vindecat şi că nu mai era necesară operaţia, realizând că acel curent care trecuse prin mâna mea a fost o putere care m-a vindecat.

În 2010, am revenit la Iaşi, m-am închinat la Cuvioasa Paras­cheva, am mulţumit, am plâns şi am promis Sfintei că voi scrie despre minunea care mi s-a făcut. (V.A., Galaţi)

(mărturie din cartea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011)