Căci râvna (duhului pentru voia lui Iisus) naşte îndrăzneala şi puterea sufletului şi străduinţa trupului.

Ce putere mai au dracii când sufletul îşi mişcă râvna lui cu putere împotriva lor? Pornirea spre lucrare se numeşte fiica râvnei. Şi când râvna îşi trece puterea în faptă, întăreşte în suflet toată forţa, făcând-o neînfricată.

Şi înseşi cununile mărturisirii pe care le primesc eroii şi mucenicii în stăruinţa lor, le dobândesc prin aceste două lucruri: prin râvnă şi prin pornirea cea bună, ce se nasc din puterea iuţimii naturale.

Căci ei ajung nepătimitori în durerea cumplită a chinurilor. Dumnezeu să ne dea şi nouă o astfel de pornire, spre a-I bineplăcea Lui!

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, cuvântul XIX, în Filocalia. vol. X, p. 104-105)