Iar dacă este aşa, atunci, râvnind după o viaţă creştină vrednică, îngrijindu-vă cum să fiţi pe plac Domnului, Cel ce v-a arătat nu demult o atât de mare milă, desigur că v-aţi lovit de întrebarea: Cum să facem ca să nu cădem iarăşi, cum să ne chivernisim o asemenea rânduială care să nu împiedice, ci să încurajeze viaţa cea nouă, începută după făgăduinţă, cerută de conştiinţă şi dorită de inimă ?

Probabil că fiecare a dat deja răspuns acestor întrebări pentru el însuşi, după priceperea sa şi după cum a găsit că este mai bine. Dar, pentru ca nu cumva să se strecoare vreo greşeală într-un lucru atât de important, vă voi spune câteva cuvinte despre aceasta: despre cum trebuie să ne chivernisim, pentru ca viaţa cea nouă pe care am început-o să se păstreze, să se întărească şi să crească.

Viaţa creştină, înrădăcinându-se în inimă, se dezvolta şi creşte pe ogorul vieţii noastre, asemeni unui copac. De aceea, putem ajunge la cunoaşterea mijloacelor de a o cultiva în noi, prin comparaţie cu mijloacele folosie pentru cultivarea copacilor.

Priviţi ce face grădinarul cu rădăcinile sau cu altoiurile tinere şi faceţi acelaşi lucru cu voi înşivă şi cu viaţa voaştră creştină. Acela îşi îngrădeşte pomişorul şi, când trebuie, îl acoperă, pentru ca să nu-i dăuneze acţiunile nefaste ale stihiilor din afară; aceasta este prima măsură. După ce l-a îngrădit pe dinafară, îl udă, pentru ca să aibă în jurul său destulă substanţă pe care s-o absoarbă şi să-şi formeze din ea sevele vitale; aceasta este a doua măsură. Apoi, ca să crească drept, în afară de supraveghere şi de tăierea ramurilor de prisos, îl leagă de o prăjină sau de un arac bine înfipt în pământ.

O asemenea îngrijire trebuie acordată şi vlăstarilor vieţii noastre duhovniceşti. În primul rând, ea trebuie îngrădită de influenţele dăunătoare din afară. Ce înseamnă aceasta? Am luat hotărârea fermă să nu păcătuim... Trebuie acum să îndepărtăm tot ce poate să ne clatine această hotărâre, şi anume: să ne schimbăm vechile deprinderi şi să lăsăm obiceiurile care ne hrăneau patimile dinainte; să ne alcătuim o nouă pravilă a purtărilor, a ocupaţiilor casnice sau din afara casei şi a tuturor relaţiilor noastre; şi mai ales, să ne ferim de întâlnirile ispititoare cu lucrurile, persoanele şi obiectele care pot trezi în noi istovitoarele patimi păcătoase... Dacă nu vom face aşa, cu uşurinţă putem cădea, şi vlăstarul vieţii noastre duhovniceşti iarăşi seva stinge, asemeni pomişorului lovit de influenţa dăunătoare a arşiţei, a frigului sau a manei!

Dar, chiar dacă am îngrădit vlăstarul în acest fel, nu trebuie să ne oprim aici... Nu trebuie, în al doilea rând, să-l hrănim... Trebuie să-i procuram, ca să zicem aşa, puterile prin care, însuşindu-şi-le, îşi va spori sevele, va creşte şi se va întări... Iată ce anume trebuie să facem de fapt:

1)   Să citim şi să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi scrierile sfinţilor părinţi, dar să cugetăm şi singuri asupra adevărurilor mântuitoare şi să purtăm discuţii despre aceasta, cu oameni de aceleaşi convingeri cu noi sau cu persoanele cele mai încercate în viaţa duhovnicească.

2)  Să mergem cât mai des - fiecare, cât poate la Biserica Domnului, la sfintele slujbe şi să ne aranjăm în casă un colţişor pentru rugăciune, un timp pentru rugăciune şi o pravilă a rugăciunii.

3)   Să nu pierdem nici o ocazie de a face fapte bune, sau de a face orice altă nevoinţă, a răbdării sau a renunţării de sine.

Dacă vom face aşa, ne vom înconjura omul nostru lăuntric cu lumină, cu căldură şi cu vlagă şi îl vom adăpa cu tot felul de puteri duhovniceşti, prin care, absorbindu-le, se va face ca un copac răsădit lângă ape izvorâtoare.

În fine, ce fel de îndreptător vom aşeza lângă acest copac, pentru ca să crească drept şi să nu dea crengi nefolositoare? Aceasta este, în primul rând, propria noastră dreaptă socotinţă. Observaţi cu atenţie totul în jurul vostru şi îndreptaţi-le pe toate către un singur ţel. Dacă sunteţi singuri în stare şi vă opriţi în drum, plini de nedumerire, mergeţi la părinţii voştri duhovniceşti: întrebaţi-i pe părinți şi vă vor spune. Dar, în acelaşi timp, nu-l uitaţi pe pricipalul grădinar şi cultivator al tainicului nostru pomişor al vieţii: Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia predaţi-I în întregime sufletele voastre. Pe cei care I s-au predat, Domnul nu-i părăseşte niciodată, ci îi călăuzeşte drept şi fără abatere ba prin îndemnurile lăuntrice date de El însuşi, ba prin mijlocirea îndrumărilor date de părinţii duhovniceşti, pe calea cea scurtă, spre desăvârşirea vieţii creştine!  

(Sf. Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică, în col. Părinți ruși, p. 181-184)