Nu de cuvinte are Domnul nevoie, ci de inimă. Dintre roade, nu aparţine nimic structurii verbale şi caracterului vorbit al rugăciunii. Toate roadele pot fi dobândite numai prin înălţarea minţii şi a inimii către Dumnezeu. Principalul în rugăciune este simţământul către Dumnezeu din inimă. Cuvintele rugăciunii vin de la sine. Simţământul către Dumnezeu şi fară cuvinte este rugăciune. Toate cuvintele rugăciunilor sunt menite să hrănească, simţămintele; atât timp cât nu le hrănesc, ele sunt zadarnice... Există numai osteneală, nu şi folos. Nicio osteneală a citirii nu poate înlocui simţămintele. Strigarea din inimă, scurtă şi puternică, iată ce este important! Iar acest lucru se poate face din mers. Prin urmare, ne putem ruga neîncetat. De aceasta să vă şi îngrijiţi şi într-aici cu totul să vă îndreptaţi...

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 9)