Priveghere în cinstea Sfinţilor Atanasie şi Chiril la Mănăstirea Copou

Arhiepiscopia Iaşilor

Priveghere în cinstea Sfinţilor Atanasie şi Chiril la Mănăstirea Copou

Credincioşii din oraşul Iaşi au participat aseară la slujba Privegherii din Biserica "Sfinţii Atanasie şi Chiril" a Mănăstirii Copou. Pelerinii au căutat să ia din duhul aşezării monahale pentru a le lumina paşii spre dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu.

În fiecare an, ziua de 18 ianuarie reprezintă prilej de bucurie şi de comuniune în rugăciune pentru biserica Mănăstirii Copou, închinată Sfinţilor Atanasie şi Chiril. Lăcaşul de închinăciune a fost ctitorit de domnitorul Vasile Lupu 1638. Biserica aşezării monahale, cunoscută şi ca "biserica dintre vii" a fost reactivată ca aşezământ monahal de călugăriţe în anul 2001, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. De aproape 13 ani, maicile păstorite de stavrofora Maria Magdalena Vrânceanu, stareţa mănăstirii, se ostenesc atât în cadrul sfintelor slujbe săvârşite în fiecare zi, cât şi la ascultările rânduite.

Aseară, în ajunul sărbătorii Sfinţilor Atanasie şi Chiril, biserica aşezării monahale a fost plină de numărul mare de credincioşi care au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia. Oamenii au venit să se roage Sfinţilor Atanasie şi Chiril pentru pacea sufletească, pentru sănătate şi pentru izbăvirea de necazuri. An de an, pelerinii sunt încredinţaţi că sfinţii ocrotitori ai Mănăstirii Copou mijlocesc înaintea Tronului Preasfintei Treimi în cererile lor. Atmosfera de pace şi de linişte din timpul slujbei a fost completată de glasurile monahiilor de la Copou şi de la alte mănăstiri din judeţul Iaşi, care au oferit răspunsurile la strană. Credincioşii au îngenunchiat în străvechiul lăcaş de rugăciune în care s-au închinat generaţii la rând şi au căutat să ia din duhul mănăstirii pentru a le lumina paşii spre dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu. Hramul de la Copou este deosebit în fiecare an datorită soborului de preoţi care se alătură obştii în rugăciune.

Spre finalul slujbei, în timp ce s-au intonat ultimele cântări ale Utreniei, toţi cei prezenţi au fost miruiţi şi au primit litie. În această dimineaţă, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. IPS Părinte Mitropolit Teofan va rosti la momentul cuvenit un cuvânt de învăţătură ieşenilor care vor lua parte la acest moment de sărbătoare.