Privind spre icoana Sfântului Luca, un hoț renunță să mai fure mașina
Sunt ucrainean. Sfântul de pe geam e bun. Nu am furat maşina, pentru că mi-ar fi făcut rău.
Domnul А.М., care e originar din Thiva şi lucrează în Atena, ne-a povestit o întâmplare mai degrabă hazlie pe care a trăit-o şi care are legătură cu Sfântul Luca.
– Cu mult timp în urmă cumpărasem o maşină nouă şi o parcasem în faţa casei. Mergând într-o dimineaţă să îmi iau maşina, am văzut că fusese spartă. Hoţii au deschis uşa, iar în maşină toate erau de-a valma. M-am gândit imediat că hoţul a furat radiocasetofonul şi orice altceva a putut. M-am consolat însă cu gândul că nu a furat maşina cu totul. Am intrat în maşină și am început să caut. Am constatat uimit că hoţul întorsese pe dos cabina maşinii, însă nu furase absolut nimic. Am rămas nedumerit. Ce s-a întâmplat, de a plecat hoţul fără să ia nimic?
Exista însă şi o explicaţie. Pe parbriz pusesem o icoană plastifiată a Sfântului Luca. Misterul a fost dezlegat după câteva zile. Din nou, într-o dimineaţă, mergând la maşina mea, am văzut o hârtiuţă prinsă de ştergătoarele de parbriz. O lăsase hoţul însuşi. Scria într-o limbă greacă neclară:
„Sunt ucrainean. Sfântul de pe geam e bun. Nu am furat maşina, pentru că mi-ar fi făcut rău”.
Astfel, datorită Sfântului Luca, furtul a fost evitat.
(Arhimandritul Nectarie Antonopoulos, Sfântul Luca al Crimeei – minunile contemporane, traducere de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, Editura Sophia, București, 2012, p. 104)
Sfânta Anastasia Vindecătoarea dezleagă o tânără de farmecele pe care i le făcuse fostul logodnic
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro