La 21 februarie 1971, Stareţul Paisie stătea în curtea Colibei sale şi corecta manuscrisul cu viaţa Cuviosului Arsenie.

„Mai erau două ore până la apusul soarelui, scria Stareţul, şi în timp ce citeam manuscrisul, m-a cercetat Cuviosul Arsenie. Şi, precum învăţătorul îl mângâie pe elevul care a scris bine lecţia, tot astfel a făcut şi cuviosul. Vederea lui mi-a lăsat în inimă o dulceaţă negrăită şi o bucurie cerească, pe care nu am putut-o suporta. Am început să alerg în jurul Colibei ca un nebun şi îl strigam, deoarece credeam că îl voi găsi”.

Această apariţie a sfântului l-a cutremurat pe Stareţ. După aceasta Stareţul a făcut portretul sfântului în creion, după care maicile de la Suroti au pictat o icoană. Dar aşa cum spunea Stareţul, „prima icoană nu semăna prea bine cu cuviosul. De aceea am stat lângă ele tot timpul cât au pictat a doua icoană a cuviosului şi le-am spus: «Aşa şi aşa să o faceţi»”. Şi astfel a fost pictată cunoscuta icoană a Cuviosului Arsenie, care redă pe deplin trăsăturile lui.

Stareţul credea cu tărie în sfinţenia Cuviosului Arsenie. Cu toate acestea a spus maicilor să nu îi pună aureolă la icoană, nici să o aşeze pe iconostas cu icoanele sfinţilor. Când Stareţul a fost întrebat de ce nu vrea să fie pusă sus pe iconostas, a răspuns: „Dacă vrea, să se ridice el singur”. Adică să intervină pentru a i se face canonizarea. De asemenea şi matriţa de oţel cu care făcea iconiţe ştanţate ale cuviosului, a făcut-o fără aureolă. Iar cărţii sale i-a pus titlul: „Părintele (nu Sfântul) Arsenie Capadocianul”. A aşteptat ca mai întâi Biserica să-l recunoască drept sfânt şi numai după aceea a pus aureolă la icoană şi la ştanţă şi a scris „Sfântul Arsenie”.

Înainte de canonizarea oficială, Stareţul însemnase în Mineiul pe octombrie în ziua de 28 în dialect farasiotic, următoarele:

Astăzi, 10 noiembrie 1924 pe noul calendar, iar pe cel vechi, 28 octombrie, s-a mutat la cele veşnice omul lui Dumnezeu, Ieromonahul Arsenie (liagiefen- di) din Farasa Cezareii. Să avem binecuvântarea lui. Paisie monahul.

(Ieromonahul Isaac, Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, traducere de ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 198-199)