Metoda Proniei ne face mai ales să respingem ispitele plăcerii şi ale poftelor, iar metoda Judecăţii ne face să suportăm încercările prin durere.

Rostul acestor probe este acela de a descoperi în ce stadiu se află omul în lupta de a birui patimile şi de a se face mai tare în lupta împotriva lor („Filocalia” 2, pag. 176-177).

La aceste probe însă, sunt supuşi nu numai oamenii individuali ci şi comunităţile, popoarele, cum consta­tăm aceasta şi în vremea noastră.

Dacă ne aruncăm privirea asupra continentului european din ultimele secole, vedem că popoarele din răsăritul Europei au trecut prin proba grea a suferinţei, sub regimul de viaţă comunistă. Pentru gândirea comunistă nu există decât o singură realitate, materia. Nu există Dumnezeu, nu există suflet, nu există viaţă veşnică. Omul este doar materie mai evoluată şi întreaga viaţă umană se epuizează pe pământ. Bolile şi suferinţele provin din faptul că omul încă nu stăpâneşte deplin materia, nu-i cunoaşte toate secretele. De aceea omul trebuie să o constrângă, să o silească, să-i smulgă secretele, ca să construiască fericirea deplină a omului din raiul de pe pământ. Munca deci, este unealta desăvârşirii, clasa muncitoare este elita care exercită această lucrare sub conducerea Partidului. Şi fiindcă au fost şi oameni reacţionari, care s-au împotrivit acestui fel de înţelegere, atunci a trebuit ca şi aceştia să fie siliţi, munciţi pentru a se conforma prin silă noului mod de viaţă. Şi astfel s-au creat mijloace speciale în acest scop: închisori, lagăre de muncă, deportări ş.a., prin care au trecut milioane de oameni, popoare întregi. Şi au fost munciţi oamenii pentru motive politice, culturale, mateiale, dar mai ales pentru credinţa religioasă, pentru credinţa în Dumnezeu în care comunismul nu credea.

Rezultatul acestei încercări prin suferinţă este bine cunoscut, şi este pozitiv. Milioane de mărturisitori ai credinţei în Dumnezeu s-au sfinţit prin răbdarea chi­nurilor, a muncilor şi s-au adăugat la ceata cea mare din Ceruri a mucenicilor, care au pătimit înaintea lor.

Şi acum, dacă observăm că majoritatea creştinilor, care au trecut prin această probă a suferinţei, aparţine creştinismului ortodox, înţelegem că Sfânta Ortodoxie a fost rânduită de Dumnezeu să treacă prin această teribilă probă a suferinţei, din care a ieşit biruitoare şi întărită.

(Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 9-11)