Procesiune cu icoana de la Nicula. IPS Andrei: Maica Domnului a intervenit în momentele cele mai grele pentru poporul nostru

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Procesiune cu icoana de la Nicula. IPS Andrei: Maica Domnului a intervenit în momentele cele mai grele pentru poporul nostru

Icoana făcătoare a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula a fost purtată vineri în procesiune prin județele Cluj și Bistrița-Năsăud.

Potrivit reprezentanților mitropoliei, pelerinajul a avut loc „pentru a oferi o mângâiere sufletească bolnavilor, care suferă în spitale sau la casele lor de pe urma noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care muncesc în spitale”.

Procesiunea a pornit în cursul dimineții de la Mănăstirea Nicula, după ce exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopie, arhim. Dumitru Cobzaru, a rostit rugăciunea specială pentru încetarea pandemiei.

Icoana Maicii Domnului de la Nicula a fost purtată în pelerinaj ultima oară în anul 1998, în contextul alunecărilor de teren din jud. Bistrița.

În acel an, după ploi abundente, au fost alunecări de teren. Atunci s-a decis cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu icoana a pornit în pelerinaj în județul Bistrița. Acum, după cum bine știți, trecem prin vremuri de încercare și restriște, astfel că Mitropolitul Andrei a hotărât să se organizeze acest pelerinaj de Izvorul Tămăduirii cu icoana Maicii Domnului de la Nicula, a declarat pentru Trinitas Tv arhim. Dumitru Cobzaru.

Automobilul care a purtat icoana a mers fără oprire în zona spitalelor și a bisericilor, a înconjurat Catedrala Arhiepiscopală și a făcut un singur popas la Mănăstirea Sf. Elisabeta unde a fost întâmpinată de Mitropolitul Andrei.

Ierarhul a citit rugăciunea pentru încetarea pandemiei și a vorbit despre purtarea de grijă a Maicii Domnului pentru poporul român.

„Este arhicunoscut faptul că Maica Domnului de la Nicula a intervenit în momentele cele mai grele pentru poporul nostru. Atunci, la vremuri de cumpănă, a lăcrimat și apoi, an după an, credincioșii noștri au apelat la ajutorul ei în toate necazurile”.

În ultimii 30 de ani, icoana făcătoare de minuni de la Nicula a fost scoasă în procesiune doar de 3 ori. Icoana de la Nicula a fost pictată de părintele Luca din Iclod, în 1681.

Sursa: basilica.ro