Procesiunea de Florii în Iași – „Act de credință, act de mărturisire, act de nădejde”
Sute de ieșeni s-au adunat în această după-amiază, sâmbătă, 31 martie 2018, începând cu ora 15.30, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Bărboi din Târgu Cucu, pentru a participa la Pelerinajul de Florii, organizat în ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim. Preoți din protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III dimpreună cu credincioșii, au mers în procesiune cu ramuri de salcie, flori și icoane în mână, cântând troparul sărbătorii.
Tradiționalul pelerinaj în ajunul Floriilor a fost condus de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care a oficiat anterior slujba Vecerniei la Biserica Bărboi. Pelerinii ieșeni au parcurs traseul evenimentului începând cu biserica din Târgu Cucu – Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” – Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, procesiunea îndreptându-se spre Catedrala Mitropolitană.
La fiecare oprire, clericii au înălțat ectenii și rugăciuni, iar la finalul pelerinajului, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, i-a întâmpinat pe credincioșii ieșeni la catedrală, rostind rugăciunea de binecuvântare pentru pelerini, după care a urmat un scurt cuvânt din partea Înaltpreasfinției Sale: „Procesiunea în sine este un act de credință, un act de mărturisire, un act de nădejde. Pelerinajul este un act de credință în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, revărsată peste lume de la creație până la sfârșitul veacurilor. Procesiunea este act de credință în harul Domnului nostru Iisus Hristos oferit lumii prin coborârea Sa pe pământ, viețuirea Sa printre oameni, prin luarea păcatelor și suferințelor noastre asupra Lui. Procesiunea este act de credință în împărtășirea Duhului Sfânt. Știm bine că țelul viețurii creștine este dobândirea Duhului Sfânt încă din această lume. Pelerinajul este și act de mărturisire, de mărturisire a smereniei lui Hristos arătată prin intrarea în Ierusalim șezând pe mânzul asinei.”
Mâine, 1 aprilie, de sărbătoarea Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană.
Pentru a vedea mai multe fotografii accesați Galeria FOTO