(Foto) Procesiunea de Izvorul Tămăduirii cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Horaiţa 2018

Arhiepiscopia Iaşilor

(Foto) Procesiunea de Izvorul Tămăduirii cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Horaiţa 2018

Credincioşi din toată țara au fost prezenți vineri, 13 aprilie 2018, la Mănăstirile Horaița și Horăicioara din județul Neamț, veniți să se roage şi să participe la procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Izbăvitoarea de secetă”.

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur a fost oficiată de IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, în Biserica „Botezul Domnului” a Mănăstirii Horaiţa.

După Sfânta Liturghie a avut loc procesiune tradițională organizată cu ocazia praznicului Izvorului Tămăduirii. Pornind de la Mănăstirea Horaiţa, credincioşii au parcurs o distanţă de un kilometru, prin pădure, cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Izbăvitoarea de secetă”, spre Mănăstirea Horăicioara, lângă care se află un izvor tămăduitor, căutat de mulţi pelerin