a) În fruntea textelor mesianice ale Vechiului Testament stau celebrele cuvinte pronunţate de către Dumnezeu ca pedeapsă a protopărinţilor noştri: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facerea 3, 15). Acest text este numit de Sfinții Părinți Întâia veste bună, precum şi Protoevanghelia Vechiului Testament.

Din comentariile Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Fericitului Augustin, ale lui Procopie din Gaza, ale lui Teodoret reiese că tradiţia vede în şarpe un instrument al răului.

Semnificative sunt spusele Fericitului Augustin: „ceea ce se zice despre şarpe se referă la acela care a lucrat prin şarpe”. Şarpele care a sedus pe om nu-i decât un „porte parole - adică vorbitor, purtător de cuvânt”.

Fericitul Augustin continuă: „Lucrând prin fiara aceea vicleană, a înşelat-o pe femeie cu sfatul; n-a silit-o, nici n-a forţat-o, ci prin sfatul cel pierzător a prefăcut în faptă înşelăciunea”. Că în spatele şarpelui este, de fapt, diavolul se vede din faptul că el dispare din scenă şi apare abia după săvârşirea păcatului, când Eva îl acuză de a o fi amăgit.

Creat după chipul lui Dumnezeu cel iubitor şi nemuritor, omul era chemat să devină nemuritor dacă Îl iubeşte pe Dumnezeu – Izvorul şi Dăruitorul vieţii veşnice. Însă, fiind ispitit de Satana, care luase forma şarpelui, omul a voit să fie ca Dumnezeu, dar despărţit de Dumnezeu, prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă: „Dar de ce se cheamă Hristos sămânţa femeii? Apostolii spun că Hristos din sămânța femeii S-a născut. Pentru ce? Pentru că El nu este sămânță de bărbat după trup. Căci zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în Cuvânt teologic la întruparea lui Dumnezeu şi în Capetele Cunoștinţei: „Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei și Preacuratei Fecioare Maria”.

A doua parte a textului profetic cuprinde locul în care apare verbul şuf, care are mai multe sensuri: a sfărâma, a înţepa, a urmări. Aici verbul exprimă la modul simbolic faptul că, pe de o parte, şarpele poate muşca numai partea inferioară a corpului omenesc, picioarele, muşcătură care nu e totdeauna mortală, iar pe de altă parte, sfărâmarea capului indică nimicirea totală a şarpelui (vrăjmaşului).

b) Binecuvântarea lui Noe

„A zis: «Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie fraţilor săi! Apoi a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem; iar Canaan să-i fie rob! Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască acesta în corturile lui Sem, iar Canaan să-i fie slugă».” (Facere 9, 25-27)

c) Urmaş al lui Avraam

Privind genealogia umană a lui Mesia Cel făgăduit, Dumnezeu ni-L prezintă ca urmaş al lui Avraam în Care se vor binecuvânta toate neamurile.

Făgăduințele făcute lui Avraam:

1) prima făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam atunci când îl cheamă din localitatea Haran: „După aceea a zis Domnul către Avram: Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” (Facerea 12, 1-3);

2) a doua făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam după teofania de la stejarul Mamvri, atunci când Dumnezeu se hotărăște să nu ascundă de Avraam ceea ce urma să facă în Sodoma și Gomora (Facere 18, 18);

3) urmașul Mesia: – a treia făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam prin încercărea credinței sale de a-l jertfi pe Isaac pe muntele Moria: ...(de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine), de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi; și se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu (Facere 22: 17, 18).

d) Urmaş al lui Isaac

El, Hristos, este urmaş şi al lui Isaac, fiul lui Avraam, căruia Dumnezeu îi spune la fel: „Voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului.” (Facerea 26, 4).

Sfântul Evanghelist Matei prezintă genealogia Naşterii după trup a lui Iisus în chipul cel mai detailat în primul capitol al Evangheliei sale începând astfel: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam…” etc. (Matei 1, 1-17). Apoi culminează, zicând: „Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.” (Matei 1, 18).

e) Urmaş al lui Iacov

În acelaşi timp, Mesia este în continuarea genealogiei Sale şi urmaş al lui Iacov, fiul lui Isaac. Iar în genealogia după Matei (1, 2) zice: „Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui...”.

Sfântul Evanghelist Luca (3, 24-38) prezintă la fel genealogia naşterii după trup a lui Iisus, dar de la sfârşit, de la Maria, mama lui Iisus, din care S-a născut, prin zămislire de la Duhul Sfânt (cf. Matei 1, 18). Evanghelistul Luca porneşte spre început, ajungând la Avraam, cu care începe genealogia Evanghelistul Matei (1, 1-17), mergând chiar mai departe în rădăcinile genealogiei lui Iisus, încheind astfel: „fiul lui Enoh, fiul lui Set, fiul lui Adam, Fiul lui Dumnezeu" (Luca 3, 38).

Profeţia lui Iacob

Iacob, părintele celor 12 neamuri ale lui Israel, între care s-a împărţit Canaanul după întoarcerea lor din Egipt, când era pe patul de moarte, a chemat la sine pe Iuda, fiul său mai mare şi binecuvântându-l i-a spus: „Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele" (Facere 49, 10) Mântuitorul e numit, aşadar, Împăciuitorul, Shilo, adică Acela care va împăca pe om cu Dumnezeu.

În altă parte, la Betel, atunci când Iacov, de frica fratelui său Esau, fuge în Mesopotamia; pe drum, într-o noapte, visează o scară ce leagă pământul de cer, iar Dumnezeu, arătându-i-Se în capul scării, îi promite că pământul pe care doarme i-l va da lui și urmașilor săi: „Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământulu” (Facerea 28, 14).

Vrăjitorul păgân Valaam, solicitat de regele moabiţilor Balaac ca să blesteme poporul Israel cu care era în război, în loc să blesteme, de la Duhul Sfânt el l-a binecuvântat şi a profeţit astfel: „Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi.” (Numerii 24,17).

f) Din seminţia lui Iuda

Iacov a avut 12 copiii, din care se trag cele 12 seminţii sau triburi ale poporului Israel, iar continuarea genealogiei naşterii lui Hristos îl prezintă venind din seminţia lui Iuda, unul din fiii lui Iacov, după Scriptura care zice: „Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele şi de El vor asculta neamurile” (Facere 49, 10). Iar în genealogia de la Luca este confirmată naşterea lui Iisus din seminţia lui Iuda (cf. Luca 3, 33).

g) Urmaş pe tronul lui David

Isaia vorbeşte din partea lui Dumnezeu poporului, zicând: „Cuvânt va trimite Domnul peste Iacov şi El se va pogorî peste Israel” (Isaia 9, 7).

Iar in Evanghelia vestirii naşterii lui Iisus din partea îngerului, Mariei i se vesteste din nou pe Domnul ca urmaş pe tronul lui David: „Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1, 30-32).

h) Profeţia lui Moise

Moise, cel ales de Dumnezeu ca să conducă pe poporul iudeu la întoarcerea din Egipt şi în conştiinţa căruia făgăduinţa făcută de Dumnezeu protopărinţilor şi reînnoită era mereu vie, profeţeşte poporului venirea Mântuitorului astfel: „Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, asemenea mie, îţi va ridica ţie Domnul Dumnezeul tău dintre fraţii tăi, pe Acela să-L ascultaţi." (Deuteronom 18, 15).

Regele David. Profeţii din Psalmi

Regele David a proorocit în psalmii pe care i-a scris despre multe momente din viaţa Mântuitorului.

Profeții mesianice în Cartea Psalmilor:

• psalmi direct mesianici: 2, 15, 21, 44, 71, 109, etc.;
• și psalmi indirect sau tipic mesianici: 8, 33, 39, 68, 117, etc. (se referă la David sau alt rege, chiar la bărbatul cel drept în general, dar prefigurează pe Hristos și împărăția Lui);
• Nașterea din veci: Domnul a zis către Mine: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! Cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta marginile pământului. Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi! (Psalm 2, 6-9) – originea divină a regelui mesianic (Fiul Meu ești Tu...) este confirmată și în Faptele Apostolilor 13, 33, precum și în Evrei 1, 5;
• „Zis-a Domnul către mine: Tu eşti Fiul meu, Eu astăzi Te-am născut. Cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenire şi marginile pământului în stăpânirea Ta.” (Psalmul 11);
• când va veni Împăratul mesianic va aduce pacea, prin virtuțile sale alese de conducător iubitor de adevăr, blând și drept; Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiag de dreptate toiagul împărăţiei Tale. Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi (Psalm 44, 8-9) – versetele 8 și 9 ale psalmului sunt redate ca adresate Fiului în Epistola către Evrei (1, 8-9);
• Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Psalm 44, 11) – Hristos este mirele Bisericii;
• Mesia, ca împărat și preot: Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale (Psalm 109, 1) – egalitatea și consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl, deoarece Fiul este numit Domn, ca și Tatăl, și stă de-a dreapta Tatălui (Evrei 1, 3; 1, 13); Hristos Însuși amintește acest verset vrând să arate existența Sa înaintea lui David, al cărui fiu este (Matei 22, 44, Marcu 12, 36, Luca 20, 42); Toiagul puterii Tale ţi-l va trimite Domnul din Sion, zicând: Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi (...).
• Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut (Psalm 109, 2-3) – nașterea din veci din Tatăl; Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec (Psalm 109, 4);
• arhieria veșnică a Mântuitorului Hristos, așa cum afirmă și apostolul Pavel (Evrei 5, 6; 7, 17); Melchisedec, rege al Salemului (rege al păcii, căci melek=rege, salem=șalom=pace), preot veșnic al lui Dumnezeu, fără început și sfârșit, conform Epistolei către Evrei;
• Piatra din capul unghiului: Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului (Psalm 117, 22);
• Cei trei magi de la răsărit, închinarea magilor și aducerea de daruri: „Împăraţii Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei Saba prinoase vor aduce. Şi se vor închina lui toţi împăraţii pământului, toate neamurile vor sluji lui.” (Psalmul 71,10).