Cuvântul grec Hristos este traducerea ebraicului māshiach, care înseamnă cel uns, unsul. El vine de la verbul: māshach = a unge. Acest verb apare în textul masoretic al Vechiului Testament de 69 de ori.

Vechiul Testament foloseşte aceste cuvinte pentru a desemna acţiunea de a consacra, o persoană sau un lucru, sau pe cel consacrat prin ungerea cu untdelemn. Astfel, se ungeau: regii (I Regi 16, 13; I Paral. 16, 22), de către preoţi (III Regi 1, 39) sau profeţi (I Regi 16, 3); preoţii (Ieşirea 28, 41; Levitic 4, 5; 6, 20); arhiereii (Ieşirea 29, 7; Lev. 4, 3).

Avem doar un text, III Regi 19, 16, în care se vorbeşte şi de ungerea unui profet (Elisei). Nu ştim dacă profeţii erau unşi cu untdelemn, sau nu, dar putem spune că şi ei aveau o ungere, aceea a Duhului Sfânt, prin care ei vorbeau.

În câteva locuri ale Vechiului Testament se vorbeşte şi de o ungere a unor lucruri: stâlpul de piatră (Facerea 28, 18; 31, 13); jertfelnicul din cortul mărturiei (Ieşirea 40, 10; Levitic 8, 11; Numerii 7, 10, 84, 88); cortul mărturiei şi toate lucrurile lui (Ieşirea 40, 11; Numerii 7, 1) etc. Este vorba, în general de ungerea ca act de consacrare a obiectelor sfinte din cadrul cultului iudaic.

Interesant este că în afară de câteva excepţii (Psalmi 2, 1-3; Avacum 3, 13; Daniel 9, 24) profeţiile mesianice nu folosesc titlul de māshiach sau verbul a unge atunci când vorbesc despre Cel promis.

În schimb Îi dau alte titluri dintre care amintim: Şilo(h) – Împăciuitorul (Facerea 49, 10), navi – Proroc (Deuteronom 18, 15), Imanuel  – Dumnezeu este cu noi (Isaia 7, 14), choter – vlăstar (Isaia 11, 1-2), shōresh Işai – rădăcina lui Iesei (Isaia 11, 10), ebed – sluga (Isaia 42, 1; Zaharia 3, 8); bar enoş – Fiul Omului (Daniel 7, 13) etc.

Dintre toate aceste titluri, cel de māshiach va fi cel care se va generaliza cu timpul. Astfel, deşi de cele mai multe ori, unşi sunt numiţi în Vechiul Testament mai ales regii, dar întrucât din neam regesc era aşteptat şi Mântuitorul făgăduit, termenul începe să se folosească, mai ales în scrierile profetice cu referire la Acesta din urmă (Avacum 3, 13; Daniel 9, 24). În apocaliptica iudaică, şi pe vremea Mântuitorului, māshiah se referea clar la Răscumpărătorul promis, desigur fără ca celelalte titluri să fie excluse.

Maşíah (evreieşte) sau Hristós (greceşte) înseamnă „Unsul Domnului” şi este titlul regal al Domnitorului aşteptat din dinastia davidică, Mântuitor al lui Israel şi al lumii.

În teologia creştină, Mesia este Iisus Hristos. În iudaismul ortodox, acest titlu se aplică regilor iudei şi în special regelui Mesía care încă este aşteptat.

Pregătirea venirii lui Mesia. Înaintemergătorul

Două texte profetice ale Vechiului Testament vestesc faptul că venirea lui Mesia va fi pregătită de un înaintemergător.

Primul este cel din Isaia 40, 3-5: „Un glas strigă în pustiu; Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi netede. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit”.

Urmând Sfântului Evanghelist Matei (Matei 3, 3), Sfinţii Părinţi au văzut împlinirea acestei profeţii în persoana şi activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, el este „glasul care strigă în pustiu”.

Sfântul Teodoret al Cirului identifică „munţii” şi „dealurile” cu râul sub diversele lui forme, iar „văile” ar fi imaginea celor mai puţin credincioşi.

Sfântul Ioan Gură de Aur dă altă explicaţie: „Când a spus: «Toată valea se va umple şi tot muntele şi dealul se vor smeri şi cele colţuroase căi netede vor fi», arată că cei smeriţi se vor înălţa, cei mândri se vor smeri, şi că greutatea legii se va schimba în uşurătatea credinţei”.

Al doilea text este cel din Maleahi 3, 1: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe care voi Îl doriţi. Iată, vine!, zice Domnul Savaot”.

Acesta vine să întărească ceea ce deja Isaia anunţase: Înaintemergătorul este numit înger (mālakh) „pentru viaţa sa cea îngerească şi peste fire, şi pentru că vestea şi propovăduia venirea lui Hristos, a gătit calea Domnului, adică sufletele iudeilor prin botezul pocăinţei le-a pregătit să-L primească pe Hristos”, ne spune Sfântul Teofilact episcopul Bulgariei. Interjecţia hinne(h) „iată”, indică în limbajul profetic, viitorul cel mai apropiat (Facerea 20, 3).

Folosind această particulă, profetul exprimă siguranţa realizării acestei făgăduinţe. Evanghelistul Marcu confirmă împlinirea profeţiei lui Maleahi în persoana şi activitatea Sfântului Ioan Botezătorul (Marcu 1, 2).