Program liturgic deosebit la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Program liturgic deosebit la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

În aceste zile, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi este un program liturgic deosebit. Atât astăzi, în ziua ajunului Bobotezei, cât şi sâmbătă, în ziua praznicului Botezului Domnului, va fi oficiată Sfinţirea cea mare a apei.

După cum ne-a declarat părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, astăzi s-a mers cu ajunul la reşedinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan şi la reşedinţa Preasfinţitului Părinte Episcop-vicar Calinic Botoşăneanul: „În ziua Ajunului Bobotezei, după oficierea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare şi a slujbei Aghesmei, am mers cu ajunul, cu Sfânta Cruce şi cu Agheasma Mare, la reşedinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan şi la reşedinţa Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, iar apoi la fiecare părinte care locuieşte în incinta Centrului eparhial. În seara zilei, am slujit la Catedrala Mitropolitană Pavecerniţa Mare unită cu Litia. A doua zi dimineaţa, în ziua praznicului Bobotezei, va fi săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu soborul de slujitori al Catedralei, format din preoţi şi diaconi“.

Şi în acest an, credincioşii vor putea lua apă sfinţită din vasele special pregătite în curtea Catedralei Mitropolitane. Detalii ne-a oferit tot părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul: „În ziua Bobotezei, pe 6 ianuarie, după rugăciunea Amvonului din cadrul Sfintei Liturghii, în curtea Catedralei Mitropolitane, chiar pe platoul central, va fi oficiată Sfinţirea cea mare a apei, cântându-se troparul «În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne». În acest sens, vom pregăti douăsprezece butoaie de 1.000 de litri. Va fi un cuvânt de învăţătură şi de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, după care se va împărţi Agheasma Mare la toţi cei prezenţi. Timp de o săptămână, credincioşii vor avea la dispoziţie Agheasma Mare, pe care o pot lua înainte de a mânca. De obicei, Agheasma Mare se ia înainte de anafură, iar Agheasma cea mică, care se face în cursul anului, se ia după anafură“. 

Citește despre: