PS Ambrozie: Pandemia de Coronavirus, „un prilej pentru a ne lua credința în serios!”

17 Martie 2020 11:18 Episcopia Giurgiului

Episcopul Ambrozie a transmis luni un mesaj pastoral urmare a pandemiei de Coronavirus (Covid-19) şi a oferit o serie de îndemnuri duhovniceşti.

Episcopul Giurgiului îndeamnă ca, pe lângă recomandările medicale oferite de Ministerul Sănătății, să se renunţe la frică şi panică, „întrucât se știe că frica ne paralizează voința, iar noi trebuie să ne înfățișăm cumpătați și cu gesturi raționale în toate acțiunile noastre”.

„Să ne încredințăm, apoi, cu toată tăria în purtarea de grijă a lui Dumnezeu care, potrivit Scripturii, nu lasă nicio vrabie în afara proniei (Matei 10:19), cu atât mai mult pe noi, cei ce suntem creați după chipul Lui”.

Credința este ea însăși „o putere vindecătoare”, mai spune ierarhul, şi e „mai presus decât orice lucru omenesc. Credința aduce o tămăduire ce începe cu însăși mintea noastră, prima afectată în momentele de presiune neobișnuită, ca cele de acum”.

„Abia apoi, cu mintea ancorată în Dumnezeu, putem trece și la lucrurile practice, pe care Biserica le-a pus totdeauna la dispoziția credincioșilor ei: consumarea aghesmei pe nemâncate, ungerea cu untdelemn de la Sfântul Maslu și mai presus de toate Spovedanie și Împărtășanie mai deasă”.

Părintele Episcop consideră criza medicală pe care o traversăm „o vreme a încercării noastre, o vreme a lepădării trândăviei și a lucrării mântuirii”.

El mai precizează: „dincolo de neplăceri și probleme, avem acum un prilej pentru a ne lua credința în serios!”.

În partea de încheiere, Episcopul Giurgiului reaminteşte că viaţa omului are o valoare neprețuită în fața Mântuitorului Hristos, dar valoarea îi este dată dacă urmăm ţinta: Împărăţia Cerurilor.

Dacă ne raportăm permanent la Împărăţia Cerurilor, Domnul Iisus Hristos „ne va da răspunsul exact pentru modul cum să ne purtăm, atât pe parcursul întregii vieți, cât și în orice situație concretă de criză”, a subliniat ierarhul.

Sursa: basilica.ro

Ultimele din categorie