PS Ieronim Sinaitul: „La acest canon dialogăm cu sufletul nostru”
„Canonul Sfântului Andrei Criteanul este o convorbire cu sufletul nostru pe care o facem la început de Post. La acest canon dialogăm cu sufletul nostru. Este un proces de conştiinţă, un fel de sondare a profunzimii sufletului fiecăruia”, a explicat Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul în predica rostită marţi la Catedrala Patriarhală.
Preasfinţia Sa a îndemnat să parcurgem perioada postului cu bucurie, aşa cum ne-au învăţat Sfinţii Părinţi şi Mântuitorul Iisus Hristos.
„Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că nu trebuie să fim trişti, cerniţi. De fapt şi Hristos ne spune: Când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, cuvinte care înseamnă să fim luminaţi la suflet, să fim cu speranţă, pentru că Postul Mare însemnă că noi călătorim spre bucurie, căci crucea Mântuitorului Iisus Hristos este adânc înfiptă în iubirea Sa faţă de lume”.
Ierarhul a adus în prim plan motivele de bucurie duhovnicească.
„Prin cruce ne bucurăm că a fost învins diavolul cel vechi şi şarpele, a fost învins pentru totdeauna păcatul, prin cruce ne bucurăm că Hristos a biruit pentru totdeauna moartea; deci călătorim către o bucurie care va fi pecetluită prin Sfânta Înviere”.
Episcopul vicar patriarhal a amintit că perioada Postului Mare este una a smereniei, în special. Fapt pentru care, iertarea şi reconcilierea trebuie să fie stările principale care să ne însoţească în post.
„Să ne smerim şi să ne iertăm. Această stare minunată de reconciliere este cerută nu numai în Biserică, ea trebuie să fie o realitate şi în sânul familiei; de multe ori şi în familii se nasc opinii diferite. Şi atunci, pentru a evita un conflict trebuie (…) să fie împăcare, reconciliere”.
Conflictul nu este specific creştinilor. „Ducând starea conflictuală la nesfârşit nu mai suntem creştini”.
Pierdem această calitate de creştini pentru că o dimensiune fundamentală a creştinismului este iertarea. Fără iertare nici un creştin nu poate dobândi iertare. Cel ce a greşit trebuie să işi vină în sine, să se îndrepte şi să ceară iertare celui căruia i-a greşit. În felul acesta să se refacă armonia”.
O altă virtute pe care trebuie să o dezvoltăm în post este smerenia. „Trebuie să ne păstrăm în permanenţă dimensiunea modestiei, a smereniei, pentru că niciodată o lucrare, o faptă bună din viaţa noastră nu se face fără cooperarea şi ajutorul harului divin”.
„Pentru a nu ne mândri, fapta bună nu ne aparține totalmente niciodată, ci este o conlucrare cu Dumnezeu, Care ne-a inspirat-o și Care a oferit harul necesar”.
Irmoasele și stihurile Canonului Mare au fost interpretate de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, dirijată de pr. Stelian Ionaşcu. Răspunsurile liturgice din slujba Pavecerniței Mari au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Slujba Canonului se oficiază în cadrul Pavecerniței Mari, împărțită în patru părți – în primele patru zile din Postul Paștilor și integral în miercurea săptămânii a cincea din Post.
Sursa: basilica.ro