Duminica de astăzi este centrală Sfântului și Marelui Post. Postul este perioada în care omul prin nevoință, pocăință și în special prin smerenie, încearcă să se întoarcă către lăcașul sau starea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o la început, adică nepăcătuirea. În mijlocul Postului stă Duminica Sfintei Cruci. În mijlocul Raiului a fost pus pomul cunoștinței Binelui și Răului și pomul Vieții. Crucea este pomul cunoștinței Binelui și al Răului. Iată că prima poruncă a postului, de abținere, de înfrânare este dată din Rai, unde omul încă nu căzuse. De aceea putem vorbi despre postul ca: înfrânare de la rău, subțierea de la materia lumii acesteia. De ce? Pentru ca deschizând astfel ferestrele ființei noastre – ochii, mintea, gândul, persoana noastră – harul lui Dumnezeu să poată pătrunde mai ușor și să lumineze întreaga noastră casă interioară.

Dacă dorim să ajungem la capătul drumului nostru care este întâlnirea cu Mântuitorul Hristos mort și înviat a treia zi pentru noi și a noastră mântuire în noaptea de Paște, aceasta nu se poate face decât trecând prin Cruce, care înseamnă a privi prin ochii lui Hristos – Dumnezeu realitatea experienței noastre de zi cu zi. Ea înseamnă nu numai postire ci și înfrânare care cuprinde atât aspectul trupesc cât și cel spiritual - sufletesc.

Crucea mai înseamnă și purtarea harului lui Dumnezeu, pe măsura puterilor noastre. Este aspectul eliberator, despătimitor, al Crucii prin care harul Sfintelor Taine ne poartă ele răstignind prin puterea lui patimile și limitele păcătoase ale vieții noastre pământești. Suntem la picioarele Crucii, deci intrăm în mijlocul Raiului și contemplăm pomul cunoștinței Binelui și Răului care este Crucea. Ea ne deschide drumul către împărăția Sfintei Treimi. Acest urcuș este închipuit de următoarea duminică, a Sfântului Ioan Scărarul.

Sigur că și Epistola de la Evrei este importantă pentru că vorbește despre preoția noastră ca întreg al oameni în Biserică. Dacă noi putem săvârși ceva în Biserică, o facem în virtutea preoției lui Hristos. Din acel sacrificiu pe care El l-a făcut ca om, rămânând în același timp și Dumnezeu, iată că ni se dăruiește harul preoției. Noi cei din Biserică – cler și credincioși intră în preoția lui Hristos – clerul prin hirotonie iar credincioșii prin Botez fiecare cu roluri diferite.

Iată că în această duminică a Sfintei Crucii, ni se spune că avem nevoie de câteva etape de urmat dacă dorim să devenim ucenici ai lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos spune. Oricine voiește să vină după Mine – prima etapă, să se lepede de sine – a doua etapă, să-şi ia crucea iar a treia – să-Mi urmeze Mie. Sunt cel puțin trei elemente pe care le putem identifica.

Primul pas este acela al golirii de iubirea de sine străină lui Dumnezeu. Sfântul Cezarie de Arles spune că iubirea de sine a fost eșecul primului om în Rai. Dacă nu s-ar fi iubit pe sine în ordinea cea nepotrivită, omul ar fi fost pregătit să-L asculte pe Dumnezeu, preferându-L pe El înainte de sine însuși.

A doua etapă este să-și ia crucea, să ia lucrarea lui Hristos, să o asume. Pentru omul care își începe viața în Biserică, prima Cruce este Crucea Botezului, care înseamnă a mărturisi credința.

A treia era etapă este urmarea lui Hristos. A pleca la drum după golirea de sine și luarea Crucii înseamnă a nu-L pierde din vedere nici o clipă pe Hristos. El este alfa și omega vieții noastre. El este semnul prin care înțelegem că suntem pe calea cea bună către împărăția cerurilor.

Postul adevărat înseamnă cârmirea corabiei care suntem noi înșine, de la apusul păcatului, patimilor și slăbiciunilor către răsăritul virtuților, harului dumnezeiesc și binecuvântării, către Hristos.

Postul este perioada înfrânării la care suntem chemați să aderăm prin credință, pentru că harul lui Dumnezeu să lucreze în așa fel încât să urcăm pas cu pas scara Raiului închipuită de Scara Sf. Ioan Scărarul. Suntem în perioada înfrânării, în care încercăm să revenim la acea atmosferă a Raiului. Hristos ne ia pe Crucea Lui pentru a ne duce mai departe și mai sus. Prin credință nu facem decât să ne atașăm de această Cruce pentru a fi purtați de Hristos prin ea spre noaptea Învierii, noaptea mântuirii noastre.