PS Macarie a liturghisit în Spania, Danemarca și Suedia, înconjurat de tinerii români și de alte naționalități convertiți la Ortodoxie
După pelerinajul organizat împreună cu tinerii români și scandinavi din CTSM – Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Europei de Nord la străvechile mănăstiri din Moldova și după slujirea alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord și-a continuat programul pastoral-misionar în Spania, Danemarca și Suedia (foto, aici).
La invitația Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, ierarhul a participat sâmbătă, 23 mai 2026, la sfințirea Catedralei Episcopale din Madrid, iar duminică, 24 mai, a slujit în biserica parohială din Getafe-Madrid, împreună cu părintele paroh Cristian Mihail Deac, în prezența unui mare număr de credincioși.
Luni, 25 mai 2026, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie Arhierească în biserica românească – Paraclis Episcopal din Copenhaga, Regatul Danemarcei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și de numeroși credincioși români și scandinavi. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Taina Sfântului Botez pentru cel de-al patrulea copil al familiei părintelui Teodor Mocanu și al preotesei Bianca, subliniind frumusețea familiei creștine și darul sfânt al nașterii de copii, arătând că fiecare copil este o binecuvântare și o chemare la iubire jertfelnică și responsabilitate.
În continuarea programului pastoral-misionar, CTSM – Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” a organizat la Copenhaga un picnic împreună cu tinerii români și scandinavi reveniți recent din pelerinajul la mănăstirile din Moldova. Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă de bucurie, prietenie și comuniune, incluzând dialoguri duhovnicești, povățuiri adresate tinerilor de către Preasfințitul Părinte Macarie, precum și numeroase jocuri recreative și activități interactive menite să întărească legăturile dintre participanți.
Marți, 26 mai 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi a slujit la Paraclisul de la Centrul Episcopal din Stockholm, capitala Suediei, în cadrul unei sinaxe euharistice la care au participat credincioși ortodocși români și suedezi, precum și tineri din CTSM – Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit și Taina Botezului pentru cel de-al treilea copil al unei familii tinere din comunitate. (foto, aici)
În cuvântul adresat credincioșilor, Episcopul Macarie a evidențiat bucuria comuniunii și a mărturisirii credinței ortodoxe în diaspora nordică, arătând că tot mai mulți tineri scandinavi se apropie de Biserica Ortodoxă și se pregătesc pentru primirea Tainei Sfântului Botez.
Tinerii suedezi prezenți au oferit mărturii emoționante despre apropierea lor de Ortodoxie și despre pacea și bucuria descoperite în viața Bisericii. Aceștia au vorbit despre căutările lor spirituale, despre experiența catehumenatului și despre transformarea interioară trăită prin întâlnirea cu Hristos în Biserica Ortodoxă.
Teodor Dalstrom, tânărul suedez de 22 ani: "Am am fost botezat în septembrie anul trecut de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie și am primit numele Teodor, avându-i ocrotitori pe cei doi Sfinți mucenici militari Teodor Stratilat și Teodor Tiron. Nu se poate explica în cuvinte bucuria de a fi creștin ortodox și ce înseamnă să devii parte în Biserica Mântuitorului Iisus Hristos. Cel care se botează, cel care caută și-L urmează pe Hristos trebuie să fie pregătit să-și poarte crucea cu răbdare."
Edvin Lund, tânărul suedez de 21 ani: „Numele meu este Edvin și sunt catehumen din septembrie 2025, este o mare onoare pentru mine să fiu catehumen să am ocazia de a mă uni cu Hristos în Biserica cea adevărată. Crescut fiind ca ateu este o foarte mare responsabilitate pentru mine să pot deveni creștin ortodox. Da, am 21 de ani și simt că în Biserica Ortodoxă este locul unde vreau să-mi petrec restul vieții”.
Martin Hoppe, tânărul suedez de 31 ani: „Mă numesc Martin și sunt catehumen în Parohia Ortodoxă română din Uppsala, iar eu în cea mai mare parte a vieții mele nu am crezut deloc în Dumnezeu, dar în 2020 am înțeles că Dumnezeu există și de atunci am căutat oarecum unde se află Dumnezeu, pe unde ar putea fi și am fost la majoritatea comunităților creștine diferite, dar acum când am ajuns la Biserica Ortodoxă simt că aici este Hristos iar aici poți să crești ca om.”
Ioan Huge Kristensson, tânărul suedez de 17 ani: „Sunt Ioan și sunt în vârstă de 17 ani, au fost săptămâni și luni minunate, minunate după ce am devenit creștin ortodox. Pacea s-a pogorât pur și simplu peste mine! Simt pacea și bucuria harului de la Domnul primind Sfânta Împărtășanie. Este minunat să faci parte din Biserica cea adevărată, este cu adevărat extraordinar.”
La finalul slujbelor arhierești în aceste comunități euharistice, toți copiii prezenți au fost cuminecați și povățuiți de Preasfințitul Macarie și au primit daruri din partea sa.
