Mulți dintre frățiile voastre o cunoașteți pe Olga Popa (1955-2022), din satul băcăuan Marginea-Balcani, și suferința sa îndelungată purtată întru Hristos. Mai bine de 50 de ani, Olguța - așa cum o alintam cu toții - a zăcut bolnavă, fiind paralizată. Încă de mic copil, pe când avea doar nouă anișori, a binevoit Domnul nostru să-i pună pe umeri această cruce grea pe care cei mai mulți dintre noi nu o putem atinge și de care nu ne putem apropia, nici măcar cu gândul. Și a purtat sora noastră această grea cruce a paraliziei cu o mucenicească răbdare, cu o inimă ușoară, iubitoare și recunoscătoare.

De aceea, iubite frate și iubită soră, mărturisesc că, acum la Înmormântarea Olguței, mai mult îmi dă inima ghes să mă bucur. Mă bucur că Olguța s-a născut și în cer. Mă bucur că acum Îl vede pe Cel pe Care L-a iubit și întru care a nădăjduit viața toată. Mă bucur și am mari speranțe că sufletul său va fi sălășluit alături de alte suflete de diamant care au purtat crucea „albelor” mucenicii, adică a suferințelor de tot felul, trupești sau sufletești, cu credință, dragoste și nădejde.

Am cercetat-o pe mult pătimitoarea Olga Popa la scurtă vreme după ce am fost ales episcopul Mântuitorului Hristos. În fiecare an am slujit Sfântul Maslu alături de Preasfințitul Părinte Episcop Andrei al Covasnei și Harghitei, la căscioara ei, și de fiecare dată curtea sa devenea neîncăpătoare pentru oamenii care se adunau știind suferința Olguței și creștineasca sa vitejie.

Am rămas de atunci în contact direct cu dumneai și mărturisesc că deseori mă încuraja ea atunci când îmi era mai greu. Nu sunt singurul care poate depune o astfel de mărturie: sunt mulți frați și multe surori care au căpătat curajul de a merge mai departe, întru Hristos, prin sfaturile pline de dragoste și de compasiune ale Olguței, transmise de pe patul în care zăcea, sau mai bine zis, de pe crucea pe care era țintuită.

Olga cea îndelung răbdătoare din Marginea Balcanilor Bacăului: iată că nimic nu e întâmplător. Într-adevăr, suferința trupească te plasează la marginea societății. Bolnavul, mai ales cel care are o boală gravă care afectează plenar integritatea firească a omului, este întotdeauna la marginea vieții. Spectator neputincios al vieții altora, din care el niciodată nu va putea gusta. Dacă ești copil, nu te poți juca. Dacă ești adult, nu poți merge nici măcar până la biserică. Nu te poți nici măcar hrăni singur.

Este și mai greu atunci când bolnavul este și la marginea inimilor noastre. Dacă este uitat sau ocolit, lăsat de izbeliște. Cu sora Olguța însă n-a fost așa, căci Domnul a rânduit ca măicuța sa Maria să trăiască, iată, până astăzi, atingând venerabila vârstă de 94, pentru a-i fi de ajutor fiicei sale. Să nu credeți, iubiții mei, că crucea celor care îngrijesc pe cei bolnavi este mai ușoară.

Pentru toate acestea vă îndemn din suflet să vă rugați pururea pentru cei bolnavi, pentru cei care nu mai au integritatea puterilor lor sufletești și trupești. Rugați-vă mereu pentru cei bolnavi singuri și părăsiți. Rugați-vă pentru cei care îi îngrijesc pe cei bolnavi, căci și ei poartă o grea, dar mântuitoare, cruce.

Dăm slavă Atotmilostivului Dumnezeu că Olguța din Marginea Balcanilor s-a aflat în centrul inimilor multora dintre noi. Și, mai ales, s-a aflat în miezul milei și al dragostei dumnezeiești, s-a aflat în căutarea și în cercetarea Domnului. Ne rugăm acum, la prohodirea sa, să aibă parte plenar de bucuria de a fi împreună cu Mântuitorul Hristos, împreună cu toți cei care au biruit lumea și pe cel viclean în toate înfățișările sale.

Veșnica sa pomenire din neam în neam!

Cu părintești binecuvântări și frățești condoleanțe,

+ Episcopul Macarie al Episcopiei Europei de Nord