PS Nichifor Botoșăneanul, alături de medicii și pacienții Secției „Pașcanu” de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi
Personalul medical și pacienții Secției „Pașcanu” a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din municipiul Iași s-au rugat în Duminica a 4-a din Postul Mare, 30 martie, la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în capela „Sfânta Treime”. În cuvântul său de învățătură adresat medicilor și celor suferinzi, ierarhul a arătat cum credința în Dumnezeu poate vindeca neputința trupească și sufletească.
Din sobor au mai făcut parte părintele protoiereu Marius Daniel Profir de la Protopopiatul Iași 2, părintele Răzvan Petru Puiu-Aonofriesei, inspector eparhial în cadrul Biroului pentru asistență religioasă în unități bugetare, și părintele capelan Vasile Nechita.
În predica sa, Părintele Episcop-vicar a arătat cum prin credință, omul se poate vindeca de toată suferința trupească și sufletească, apelând la mila și dragostea lui Dumnezeu, Tatăl nostru:
Toate sunt cu putință celui ce crede. Credința se face în tine legătură nezdruncinată cu Dumnezeu, și prin această legătură, Dumnezeu lucrează puternic în viața ta. Înțelege omul puținătatea credinței și scoate acest suspin care, până în zilele noastre, rămâne chip de rugăciune: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”. Ajută neputinței mele și sufletului meu zdrobit de puterea răului, pe care o văd luptând în viața mea, de puterea suferinței. Atunci când cere Domnului vindecare, nu cere „de poți ceva, ajută copilului meu”, ci cere „ajută-ne nouă”, pentru că era părtaș la această suferință. În chipul tatălui și al copilului, mamei și al copilului, Dumnezeu ne arată chipul legăturii între Dumnezeu și om, de aceea ne-a și învățat să-l numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru”, să înțelegem că precum tatăl își îmbrățișează copilul și știe nevoile, durerile lui și poartă de grijă, tot astfel și Tatăl nostru cel ceresc. Și nu doar le știe, nu doar le cunoaște, ci are și puterea să le vindece, are și putere să ne ajute să împlinim rostul nostru pe pământ și să fim fericiți.
În semn de binecuvântare pentru activitatea pastoral-misionară și social-filantropică săvârșită în cei 25 de ani de preoție, dintre care 23 de ani în cadrul spitalului ieșean, părintele capelan Vasile Nechita a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan rangul de iconom stavrofor. O distincție de vrednicie a fost conferită și doamnei preotese Denisia Nechita, răsplătind astfel întreaga jertfă depusă în lucrarea părintelui.
La sfârșitul slujbei arhierești, medicii și pacienții unității medicale au fost binecuvântați de ierarh.
De ce Duminica Sfântului Ioan Scărarul?
Pomenirea acestui mare sfânt în cea de-a patra Duminică din Postul Mare nu se face pentru că ar fi ziua trecerii lui la cele veșnice. El este pomenit în această zi ca fiind „scară” sau întărire a celor care înaintează duhovniceşte pe cărarea spre Înviere, urmând pilda vieții sale. În cartea sa, „Scara virtuților”, viața duhovnicească este prezentată sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne arată cum, prin dobândirea virtuților, putem urca până la întâlnirea cu Hristos Cel Răstignit și Înviat.
Al treilea așezământ medical din Iași, ca vechime
Ctitorul spitalului „Sfânta Treime” din Tătărași, așa cum s-a numit la început hramul paraclisului din clădire, este logofătul Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu, fiul lui Iordache Cantacuzino și al Anei Ventura.
Într-o vreme când mulți dintre boieri își închinau averile mănăstirilor de la Muntele Athos, logofătul Cantacuzino-Pașcanu construiește un spital care este al treilea în Iași ca vechime, după aripa de la „Sfântul Spiridon” și Spitalul Evreiesc, nu atât din motive pioase, cât datorită unei conștiințe ridicate, a unei culturi și instruiri care i-au inspirat idei generoase și principii democratice. Pregătirile pentru construirea spitalului încep în 1850. Prima preocupare a ctitorului este aprovizionarea cu apălogofătul Cantacuzino . Atunci, logofatul Pașcanu face cunoscut în scris domnitorului Alexandru Ghica că, pe moșia sa, Aroneanu, are patru izvoare puternice, cu apă bună, pe care vrea să le exploateze pentru spitalul ieșean și pentru nevoile orașului. Tot în 1850, pentru a avea locul pe care va fi construit așezământul medical, cumpără patru bucăți de grădină. În anul următor a început construcția spitalului în forma în care este și în prezent.
Spitalul a fost condus, timp de 30 de ani, până în anul 1888, de Ludovic Russ-Senior, unul dintre fondatorii chirurgiei moderne în țara noastră. De asemenea, timp de aproape două decenii, în 1943, secția de clinică medicală a fost condusă de marele doctor internist Constantin Bart.